Mariajul viitorilor regi ai Danemarcei s-a terminat de mult. Mary și Frederik urcă pe tron ca doi străini

Prințul moștenitor Frederik și Prințesa Mary a Danemarcei urmează să preia tronul pe 14 ianuarie, dar lucrurile sunt foarte îngrijorătoare în cadrul mariajului lui, chiar înainte de ziua lor cea mare.

Prințesa Mary Prințul Frederik foto GettyImages 1780628326 jpg

Se zvonește că Regina Margrethe a decis să abdice de la tron în încercarea de a salva căsnicia cuplului regal, pe fondul acuzațiilor că Frederik ar fi avut o aventură cu mondena mexicancă Genoveva Casanova.

Că între cei doi se dă o adevărată luptă s-a văzut cu ochiul liber, la aparițiile oficiale de până acum, după șocantul anunț al abdicării veteranei suverane.

Amândoi păreau stoici și destul de încordați în timp ce mergeau unul lângă altul. O sursă a declarat pentru publicația daneză Ekstra Gladet că cei doi „nu păreau că se simt bine împreună” și că limbajul corpului dintre ei a atins un „punct de îngheț”. Mary și Frederik și-au limitat interacțiunile în timpul evenimentelor publice recente și au păstrat o distanță notabilă între ei.

Cu toate acestea, deși incidentul de la Madrid - acolo unde prințul a fost zărit petrecându-și ziua și noaptea alături de o mexicancă rezidentă în Spania, fosta noră a Ducesei de Alba Genoveva Casanova, a pus paie pe foc, se spune că între Mary și soțul ei s-ar fi terminat totul de mult.

Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg

Umblă vorba prin regat că moștenitorul n-ar fi călcat strâmb doar în această situație și că viitoarea regină este pe deplin conștientă că Frederik are sau a avut amante. Numai că, de data aceasta, chipeșul ei soț a fost prins în fapt și-a apărut în toată presa internațională, lucru care a umilit-o pe Mary mai mult decât faptul că știa că este înșelată.

De fapt, încă de când s-a măritat cu el, prințesa știa cu cine are de-a face.

Puțini știu că, înainte să se așeze la casa lui alături de australianca Mary Donaldson, în 2004, Frederik avea un renume de „răsfățat”, conducea mașini rapide, avea tatuaje la vedere și i se spunea „Prințul Moștenitor Casanova”, ca urmare a numeroaselor lui relații cu manechine și vedete pop.

Ei bine, în anii tinereții sale rebele, Frederik s-a iubit cu numeroase fete frumoase, începând cu modelul Malou Aamund, care i-a fost prietenă timp de trei ani, dar dragostea lor a luat sfârșit cu scandal.

Cuplul a fost tras pe dreapta de poliție, în noaptea de Revelion din 1992, iar Malou a fost dusă la secție pentru conducere sub influența alcoolului. După incident, relația lor s-a încheiat și curtea regală daneză și-a cerut scuze în numele moștenitorului.

Malou și Katja, fostele iubite ale prințului
Malou și Katja, fostele iubite ale prințului

A urmat o poveste de dragoste cu modelul de lenjerie intimă Katja Storkholm, la sfârșitul anilor 90. Ei s-au întâlnit timp de aproape trei ani și, potrivit reporterului regal Trine Villemann, prințul era îndrăgostit lulea. Trine susține că Frederik ar fi cerut-o de soție în secret pe iubita lui de-atunci, dar Regina Margrethe a refuzat să-i dea permisiunea de a se căsători cu ea.

Prințul s-a întâlnit și cu vedeta pop Maria Montell în 1999, înainte de a-și întâlni viitoarea soție, pe Mary Donaldson, la un pub din Sydney, în 2000, în timpul Jocurilor Olimpice.

Deși și-a mai cizelat, ulterior, imaginea de petrecăreț, prințul nu s-a potolit nici după nuntă. În 2008, Frederik a fost dat afară dintr-un club de noapte pentru adulți, după o „sesiune sălbatică pe ringul de dans”.

Presa australiană a mai scris, peste câțiva ani, că viitorul rege a fost filmat dansând într-un club de noapte din Copenhaga cu o blondă misterioasă, cu câteva zile înainte de botezul gemenilor săi, în 2011.

Lupul își schimbă părul...

Foto: Getty Images, Profimedia, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Regele Rama X și mama lui Sirikit profimedia 0574589437 jpg
FotoJet (82) jpg
Regele Charles găini GettyImages 1142552500 jpg
diana hasnat khan profimedia 0068617234 jpg
Camilla, Eugenie, Beatrice, Profimedia (2) jpg
Regina Rania și familia regală a Iordaniei profimedia 0950853484 jpg
Meghan Markle și fiica ei, Lilibet   Instagram jpg
kate middleton si printul william foto profimedia jpg
Familia Regala la trooping the colour, Printesa Anne, Printesa Kate, Printul William, Regele Charles, Regina Camilla, Ducesa Sophie, Printul Edward, Printul George, Printul Louis, Printesa Charlotte   profimedia 0784047573 jpg
Arhiducesa Isabella Clara Eugenia  foto   profimedia 0571586781 jpg
Regele Charles Prințul William și Kate colaj getty images jpg
Regina Rania si familia foto Facebook jpg
Prințul William și Kate Middleton profimedia 1115754988 jpg
Prințul Hisahito versus Prințesa Aiko   FOTO Profimedia jpg
Regina lui George al IV lea, Caroline, anterioara  Prințesă Caroline Amelia Elisabeta, 1768   1821, fiica lui Carol, Duce de Brunswick Wolfenbüttel, Profimedia 1016677220 jpg
Prințesa Diana   1134215695GettyImages 1134215695 jpg
Prințul Al Hussein bin Abdullah II, Prințesa Rajwa, Regina Rania profimedia 0762485462 jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg