Greşeală stilistică gravă! Meghan Markle a apărut cu eticheta rochiei la vedere

Actualizat:
1 meghan markle jpg jpeg

Are o armată de stilişti care o însoţesc în turneul regal din Australia, însă, cu toate acestea, cea mai recentă apariţie în public a Ducesei de Sussex a dezamăgit teribil!

Ieri, Ducii de Sussex au dus la capăt o nouă îndatorire regală, ca parte a turneului lor din Australia, unde reprezintă coroana britanică. Şi deşi până acum toate apariţiile celor doi au fost fără cusur, cea de ieri a marcat şi prima gafă stilistică grosolană a Ducesei de Sussex.

Meghan a îmbrăcat o superbă rochie roşie, cu imprimeu floral, din care, însă, atarna – nu foarte graţios! – eticheta. Da, fotografii au reuşit să surprindă momentul în care eticheta rochiei se afla la vedere, stricând astfel tot efectul stilistic al ţinutei sale.

image

După cum era de aştepta, criticii de modă au privit sceptici la această eroare banală, de care sunt responsabili, desigur, oamenii din staff-ul Ducesei. Pesemne, maratonul apariţiilor la care s-au supus Ducii de Sussex nu poate fi gestionat  chiar impecabil cum se aştepta.



Recente pe Ok! Magazine

meghan markle si tatal foto arhiva personala thomas markle
meghan markle gettyimages jpeg
Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Thomas Markle, tatal lui Meghan Markle jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg