"Harry va fi un suflet pierdut în Los Angeles!" Cine spune asta şi de ce?

Actualizat:
1 meghan markle biografie 3 jpg jpeg

Prinţul Harry este un suflet pierdut în însoritul Los Angeles. 

Este ceea ce susţine autorul mai multor biografii regale, scriitorul Tom Quinn, care, într-un interviu pentru postul TV Channel 5, a declarat că prinţului îi va fi mai greu să se adapteze în Los Angeles decât i-a fost lui Meghan Markle la Londra. 

Cred că Harry va fi un suflet pierdut în State. Îi va fi mult mai greu lui în America decât lui Meghan în Anglia. El nu e atât de puternic precum este ea, a declarat expertul regal. 

2 archie fiul lui meghan markle jpg jpeg

Declaraţia acestuia vine după cea a altui biograf regal, Andrew Morton, care susţine că lui Harry îi va fi foarte greu să se descurce cu paparazzii cei insistenţi din Los Angeles, care nu vor mai avea respectul celor din Anglia natală atunci când întâlnesc o faţă regală. 

Apropiaţi ai prinţului de 35 de ani susţin că Harry se simte fără un sens în Los Angeles, acolo unde locuieşte alături de Meghan şi fiul lor de un an, Archie, şi că îi este dor de viaţa lui bine pusă la punct din Anglia, acolo unde avea un program şi responsabilităţi.

Acum, Harry duce o existenţă oarecum haotică, fără un job şi fără prieteni apropiaţi cu care să petreacă timpul, ca în Anglia. 

Asta înseamnă, până la urmă, independenţa faţă de familia regală...



Recente pe Ok! Magazine

meghan markle si tatal foto arhiva personala thomas markle
meghan markle gettyimages jpeg
Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Thomas Markle, tatal lui Meghan Markle jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg