Îi lasă fără titlurile regale. Un nou demers început de Regele Charles

The Sussex jpg

Regele Charles se pregătește intens de scandalul mocnit ce va să vină, după apariția celor două proiecte controversate ale Prințului Harry: documentarul Netflix și autobiografia ”Rezervă”.

Dacă Regina Elisabeta a II-a a ținut enorm la nepotul său rebel și nu l-a pedepsit după interviul răsunător de la Oprah, nu la fel stau lucrurile și cu tatăl său, Regele Charles.

Se pare că acesta pregătește o prerogativă regală, care să-i dea dreptul să îi lase pe Ducii de Sussex, dar și pe Prințul Andrew fără titlurile regale.

Cumva, în familiile regale noua reformă a început. Am văzut deja la Regina Danemarcei că și-a lăsat unii nepoți fără titluri regale, motivând că ”monarhia viitorului trebuie să fie mai suplă.”

La fel, iubirea pentru un șaman a lăsat-o și pe Fiica cea mare a Regelui Harald al V-lea și a Reginei Sonja ai Norvegiei, Prințesa Martha Louise, fără titlurile regale. Ea însăși a renunțat, în acest caz. A renunțat la responsabilitățile regale pe care le-a moștenit la naștere, potrivit Casei de Glücksburg.

Așa că, cu siguranță și Regele Charles va găsi pârghiile, mai ales că rebeliunea Ducilor de Sussex durează de ani de zile.

La funeraliile Reginei Elisabeta, Prințul Harry și Meghan Markle au fost tratați cu răceală de actualul rege și de fratele mai mare, Prințul William. Însă cumva Charles știe să facă diferența între datorie și familie. Căci la fel de bine le-a lansat Ducilor de Sussex invitația de a face Crăciunul în familie. Însă, la cum evoluează lucrurile, este mai bine că Meghan și Harry n-au nicio intenție de a-și face planuri de sărbători în Anglia.

Căci documentarul realizat de Prințul Harry se anunță o bombă. Nici măcar el nu a mai reușit să repare informațiile date și procesate deja. Gigantul de streaming nu se joacă alba-neagra, în funcție de sentimentele Prințului. Iar sursele media britanice spun că deși Harry a vrut să dea înapoi, să mai editeze momente sau chiar să amâne data lansării, lucrurile decurg conform programărilor, iar documentarul va apărea în decembrie.

Probabil că tot atunci el și soția sa nu vor mai fi regali.

Foto: Getty și Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

meghan markle si tatal foto arhiva personala thomas markle
meghan markle gettyimages jpeg
Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Thomas Markle, tatal lui Meghan Markle jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg