Meghan Markle a jucat cartea modestiei la o întâlnire cu mamele sărace din Africa de Sud

Actualizat:
1 gettyimages 1171023203 jpg jpeg

Ieri a fost o zi mare în turneul regal din Africa al Ducilor de Sussex.

În sensul că Meghan Markle şi Prinţul Harry l-au scos pentru prima dată în lume pe micuţul Archie, bebeluşul lor în vârstă de patru luni. În a doua parte a zilei, însă, a fost rândul lui Meghan să fie în centrul atenţiei, singură şi fără soţul ei.

Ei bine, Ducesa de Sussex a participat la o acţiune în cadrul organizaţiei caritabile Mothers2Mothers din Cape Town, organizaţie în beneficiul mamelor infectate cu HIV.

5 profimedia 0473154914 jpg jpeg

În cadrul acestei acţiuni, câteva astfel de mame şi-au adus copiii să se joace cu jucării pe podeaua salonului care a găzduit acţiunea, însă ducesa n-a fost însoţită de fiul ei, Archie. Cu toate acestea, Meghan a adus cu ea câteva hainuţe care nu-i mai vin bebeluşului pentru a fi donate altor nou-născuţi.

2 gettyimages 1171023208 jpg jpeg

Cu această ocazie, ducesa de 38 de ani a purtat o salopetă simplă, neagră, în valoare de doar 100 de lire sterline, accesorizată cu o pereche de pantofi cu toc negri, purtându-şi părul prins în coc. Cerceii rotunzi au fost accesoriile care au scos, într-o oarecare măsură, ţinuta din anonimat. 

Foto: getty images, profimedia



Recente pe Ok! Magazine

meghan markle si tatal foto arhiva personala thomas markle
meghan markle gettyimages jpeg
Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Thomas Markle, tatal lui Meghan Markle jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg