Situaţie fără precedent în familia regală britanică! De ce se mută Ducii de Sussex din Londra?

Actualizat:
5 gettyimages 925279306 jpg jpeg

Prinţii Harry şi William erau nişte fraţi apropiaţi, care, după pierderea mamei lor, Prinţesa Diana, şi-au menţinut relaţia strânsă pe măsură ce au trecut anii. Însă acum sunt bărbaţi însuraţi, cu responsabilităţi şi soţii care... nu sunt neapărat cele mai apropiate cumnate. Cel puţin asta speculează acum presa britanică, din moment ce viitorii părinţi, Harry şi Meghan, se vor muta, luna viitoare, din palatul Kensington, împărţit până acum cu William şi Kate.

Ieri a apărut vestea că Ducii de Sussex se mută din Palatul Kensington, luna viitoare, tocmai în cabana Frogmore, din Windsor. Situaţie fără precedent în familia regală britanică sau cel puţin între fraţii regali, care au fost întotdeauna unul lângă altul până acum! Se pare că cei doi prinţi au luat această decizie şi, înainte de-a trage concluzia că s-au certat în vreun fel, trebuie să aflăm că motivul mutării ţine mai mult de soţiile celor doi prinţi şi nu de ei. Un prieten apropiat din anturajul Ducilor de Cambridge a declarat, ieri, că există oarecare frecuşuri între cele două cumnate.   

image

“Kate şi Meghan sunt foarte diferite şi acesta este motivul pentru care nu se prea înţeleg”, declară acesta. După nunta din 19 mai, Ducii de Sussex au primit cabana Frogmore de la Regină, însă nu au transformat-o în reşedinţa lor oficială până acum. Dar acest lucru se va întâmpla cât de curând. Şi poate exista un motiv cât se poate de logic pentru asta.

În primul rând, Frogmore are 10 dormitoare, în comparaţie cu cabana Nottingham de pe proprietatea palatului Kensington, unde au la dispoziţie acum doar două dormitoare. Cei doi soţi au nevoie de mai mult spaţiu din simplul motiv că vor devenit părinţi în numai câteva luni, iar mama viitoarei mămici – Doria, care s-a mutat deja în Marea Britanie – va sta cu ei în casă, pentru a-i ajuta pe proaspeţii părinţi cu nou-născutul. În plus, e nevoie pentru o încăpere rezervată unei bone care va fi cu ei 24 de ore din 24.

image

În tot acest timp, au fost demarate lucrări de îmbunătăţire a condiţiilor de trai din cabana Frogmore. În aşteptarea venirii pe lume a bebeluşului regal, se cheltuie milioane de lire sterline – din banii publici – pentru a aranja noua casă a Ducilor de Sussex fix aşa cum vor ei.

Cuplul regal a ales această reşedinţă nu numai din motive practice – pentru că e mult mai încăpătoare – ci şi din motive snetimentale, fiind locul unde Meghan şi Herry s-au căsătorit anul acesta.

Totuşi, există voci care susţin că Ducii de Sussex se mută de pe proprietatea pe care o împărţeau cu Ducii de Cambridge pentru că nu se înţelegeau prea bine. E adevărat că William şi Kate se bucură, în palatul Kensigton, de o casă cu 22 de camere, pe care au remobilat-o recent în valoare de 4,5 milioane de lire sterline, însă nu neapărat invidia i-a determinat pe Ducii de Sussex să-şi părăsească vila în care locuiau.

Meghan, cu aerul ei american şi direct, a zguduit din temelii familia regală britanică. Chiar luna aceasta se pare că Regina s-a văzut în situaţia în care să-l ia pe nepotul ei deoparte şi să-i vorbească puţin despre atitudinea cam prea relaxată a lui Meghan. Chiar în ajunul nunţii lor, au existat discuţii despre ce diademă să poarte fosta actriţă americană în ziua ei cea mare. Aşa ceva era cam de neconceput în tradiţionala familie britanică!

image

Dar să revenim la reşedinţa ducilor! Se pare că anul acesta, după nunta Prinţului Harry cu Meghan Markle, cei doi fraţi şi-au propus să împartă în două casa lor din palatul Kensington, pentru a servi mai bine intereselor şi responsabilităţilor diferite ale ducilor de Cambridge şi cei de Sussex.

În orice caz, indiferent de motiv, pregătirile sunt în toi pentru noua reşedinţă a Prinţului Harry şi a lui Meghan Markle, iar reprezentaţii palatului Kensington au refuzat aseară să comenteze actuala situaţie delicată din familia regală britanică.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg