Meghan Markle a revenit în forţă în lumina reflectoarelor! A purtat o rochie mini la un eveniment caritabil! Cum a (mai) încălcat ea protocolul regal?

Actualizat:
FotoJet jpeg

I se văd de minune picioarele în rochia tuxedo pe care a purtat-o aseară, la un eveniment caritabil, şi aproape că zărim şi un decolteu mai mult decât cel permis pentru membrii familiei regale. Iar culoarea ţinutei Ducesei de Sussex, ei bine, nici ea nu este pe lista nuanţelor destinate regalităţilor. Cu alte cuvinte, Meghan a revenit în forţă, după o absenţă îndelungată din atenţia publicului, încălcând protocolul regal!

Lady in black

În sfârşit o mai vedem şi noi la faţă pe cea mai nouă membră a familiei regale! Ultima dată când şi-a făcut apariţia în public a fost în iulie, la jocul de polo al soţului ei, când l-a sărutat pe acesta de faţă cu toată lumea. Şi atunci am ridicat din sprâncene a uimire, la fel ca acum, când s-a afişat la un eveniment oficial într-un mini. Şi negru pe deasupra, culoare aproape interzisă regalităţilor!

image

Oho, cât o să mai comenteze presa internaţională ţinuta Ducesei de Sussex! Ba că rochiţa e prea scurtă, ba că nuanţa nu este potrivită unei regalităţi, ba că nici decolteul nu se potriveşte statutului ei. Oricum Meghan a strălucit de-a dreptul aseară, la evenimentul caritabil Sentebale, care pus în scenă musicalul Hamilton, pentru a strânge fonduri pentru cei nevoiaşi.

Meghan a purtat mini la un eveniment caritabil

E drept că a avut una dintre coafurile ei caracteristice, acel coc dezordonat care-i place ei atât de mult, însă ţinuta fostei actriţe hollywoodiene a captat întreaga noastră atenţie. Rochiţa mini, gen tuxedo, creată de Judith & Charles şi scoasă la vânzare cu 595 dolari, i-a venit ca turnată!

image

Cuplul regal, care a văzut spectacolul de Valentine's Day anul acesta, a fost invitat de onoare la eveniment, alături de realizatorul musicalului Hamilton şi câştigătorul premiului Tony Lin-Manuel Miranda. După ce au urmărit show-ul, Prinţul Harry şi soţia lui au intrat în culise pentru a-i cunoaşte pe actorii care au dat o reprezentaţie de zile mari la Victoria Palace Theatre, din Londra.

image

Dar să revenim la cele esenţiale! Nu e pentru prima dată când Meghan a încălcat protocolul regal purtând o ţinută neagră, de fapt această nuanţă s-a regăsit în repetate rânduri în garderoba Ducesei chiar şi după nunta din 19 mai. La fel de bine, fosta actriţă a apelat la această non-culoare la Hollywood, unde little black dress este etalată din plin. Iată dovada că Markle este adepta ţinutelor all black!



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Thomas Markle, tatal lui Meghan Markle jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg