Meghan Markle, singura regalitate care nu a purtat o broşă la centenarul RAF

Actualizat:
brosa meghan markle jpeg

Noua intrată în familia regală britanică a fost nevoită să înveţe, în scurt timp, protocolul regal şi cutumele coroanei, pentru a lua parte la toate evenimentele oficiale ori îndatoririle regale. Astăzi, la doar o zi de la botezul Prinţului Louis, Meghan Markle, noua Ducesă de Sussex, a luat parte la ceremonia religioasă, organizată la Westminster Abbey, în cinstea împlinirii a o sută de ani de la înfiinţarea a Royal Air Force.

Meghan, singura fără o broşă la RAF

Alături de ea s-au aflat, desigur, şi ceilalţi membri ai Casei Regale Britanice, în frunte cu Regina Elisabeta a II-a. Astfel, cei patru copii ai reginei Elisabeta, respectiv Prinţul Charles, Prinţesa Regală Anne, Prinţul Edward şi Prinţul Edward, dar şi partenerii lor de viaţă s-au prezentat, la primele ore ale dimineţii, la Westminster Abbey.

Prezenţa lui Meghan Markle a fost uşor de reperat, dat fiind faptul că e prima oară când aceasta participă la un eveniment organizat la Westminster Abbey, alături de întreaga familie regală britanică. Ducesa n-a dezamăgit cu alegerea ei vestimentară, însă din outfitul ei a lipsit cu desăvârşire un accesoriu: broşa pe care toate celelalte femei din familia regală o deţin.

Meghan nu are încă nicio distincţie

Simpatizanţii regali au sesizat imediat broşa Dacre, cu diamante, pe care Kate a accesorizat-o outfitului ei Alexander McQueen şi despre care se ştie că este cea mai mare distincţie care poate fi acordată unei femei cadet. Totuşi, mulţi sunt curioşi cum Kate, care nu e cadet, a primit-o şi de ce Meghan nu are una, din moment ce amândouă deţin titlul de ”ducesă”.

Kate şi broşa ei

Ei bine, explicaţia a venit tocmai de la purtătorul de cuvânt de la Palatul Buckingham, care a precizat că Ducesa de Cambridge a primit această distincţie în urma numirii ei drept Honorary Air Commandant al organizaţiei. Kate a purtat cel mai recent, în public, această distincţie, în 2016, la cea de-a 75-a aniversare a organizaţiei.

Regina Elisabeta

La ceremonia RAF, de astăzi, Regina Elisabeta a purtat ”Jardine Star Brooch”, care prezintă un diamant înconjurat de alte opt diamante mai mici, în timp ce Ducesa de Cornwall a fost văzută etalând o broşă RAF, în calitate de Honorary Air Commodore of RAF Halton. Prinţesa Anne, la rându-i Honorary Air Commodore of Royal Air Force Brize Norto, a ales să afişeze tot o broşă RAF, aurie.  Cât despre Meghan, ea va trebui să mai aştepte pentru a i se acorda o astfel de distincţie. Are, însă, toate şansele să primească o distincţie, din moment ce soţul ei a servit în armată timp de zece ani.

Ducesa de Cornwall



Recente pe Ok! Magazine

Printesa Kate Middleton si Rose Hanbury   profimedia 0292149978 jpg
Colaj Harry William și familia jpg
Kate Middleton GettyImages 2300594413 jpg
Anne de Cleves soția lui Henric profimedia 0416507033 jpg
meghan markle si tatal foto arhiva personala thomas markle
Prințul Louis cu Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Netflix, Profimedia (2) jpg
Charlene și Albert, Ziua Națională, GettyImages (7) jpg
Rania în negru PNG
Letizia in Llanes, Profimedia (2) jpg
Meghan și Thomas Markle jpeg
 Alexandra Feodorovna, soția ultimului țar al Rusiei, Nicolae al II lea, Profimedia (3) jpg
Nicole Coste și Prințul Albert GettyImages 53222784 jpg
Romy Schneider în rolul Împărătesei Sisi a Austriei profimedia 0418443149 jpg
Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Regele Charles GettyImages 2273290275 jpg
Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate și perlele, GettyImages (1) jpg