Mesajul mobilizator al Reginei Elisabeta: "Suntem uniţi de un scop comun. Să folosim avantajele ştiinţei şi împreună vom reuşi"

Actualizat:
2 regina elisabeta coronavirus jpg jpeg

La 93 de ani, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a ţinut duminică un discurs la televiziunea britanică. S-a adresat poporului referitor la criza provocată de coronavirus. 

Întreaga lume, de pe toate continentele, se află sub ameninţarea coronavirusului. Regina Elisabeta s-a adresat poporului său. Nu de foarte multe ori a făcut acest lucru în domnia sa de ani de zile, ci doar de cinci ori: în 2012, la aniversarea de 60 de ani de când a urcat pe tronulul Regatului, în 2002, când a murit mama sa, în 1999, la moartea Prinţesei Diana şi în 1991, la începutul primului război din Golf.

Regina a avut un mesaj mobilizator, a mulţumit tuturor din sistemul medical pentru efortul pe care îl depun zi de zi, dar şi celor care respectă restricţiile impuse de autorităţi.

"Mă adresez vouă într-un moment care devine din ce în ce mai dificil. O perioadă de mari perturbări pentru ţara noastră, care au adus durere unora, probleme financiare altora şi schimbări uriaşe în viaţa de zi cu zi. Le mulţumesc tuturor celor care lucrează în sistemul sanitar, celor care îndeplinesc rolul esenţial în viaţa de zi cu zi, şi care continuă să îşi îndeplinească îndatoririle în afara case în sprijinul nostru, al tuturor. Sunt sigură că naţiunea se alătură azi pentru a vă da asigurări vouă, din prima linie, că sunteţi apreciaţi oră de oră pentru lucrul extraordinar pe care îl faceţi.

Mulţumesc şi celor care rămân acasă şi îi protejează pe cei vulnerabili şi îi scutesc pe alţii de durerea resimţită când pierzi pe cineva drag. Dacă vom fi uniţi şi vom da dovadă de tărie caracter vom depăşi această perioadă. Sper că în anii următori toţi vor avea capacitatea să se mândrească cu felul în care au gestionat această provocare şi cei care vor veni după noi vor spune că această generaţie de britanici a fost la fel de puternică ca oricare alta din istorie. Disciplină, determinare şi bun simţ sunt atributele care caracterizează această ţară. Suntem mândri de oamenii pe care îi avem. Ne vom aminti de aceste momente în care Marea Britanie se uneşte pentru a-i aplauda pe cei care lucrează în sistemul medical.

Peste tot în lume am văzut poveşti emoţionante despre oameni care s-au solidarizat pentru a-i ajuta pe alţii, pentru a distribui pachete cu mâncare şi medicamente, care-şi verifică vecinii şi şi-au transformat afacerile pentru a veni în sprijinul comun. Deşi ştiu că autoizolare poate fi dificilă oamenii descoperă că pot lua o pauză de la ritmul haotic şi de a lua o pauză să mediteze.

Îmi amintesc de primul meu discurs în 1940, copil fiind, de la Palatul Windsor transmiteam un mesaj copiilor evacuaţi din casele lor pentru propria lor siguranţă. Azi, mulţi simt această durere a separării de cei dragi. Deşi avem de înfruntat şi alte provocări, de data asta e diferit. Toată lumea este unită de un scop comun. Sper să folosim avantajele ştiinţei şi împreună vom reuşi. Vreau să vă spun că vremurile bune se vor întoarce, vom avea posibilitatea să ne reîntâlnim prietenii, să ne vizităm familiile.

Vreau să vă mulţumesc şi să vă urez tot binele din lume", este mesajul Reginei Elisabeta a II-a.



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg