Mireasa n-a avut nicio șansă. Regina Rania, cea mai frumoasă invitată de la nunta nepoatei Regelui Abdullah

Actualizat:

Familia regală a Iordaniei a îmbrăcat ținutele de gală pentru a sărbători nunta Prințesei Sara bint Faisal, nepoata Regelui Abdullah al II-lea, cu soțul ei, Ali Al Sawaf.

Prințesa Sara a Iordaniei nepoata Regelui Adbullah foto Instagram jpg
Foto: Instagram

Prințesa Sara a făcut un nou pas în povestea sa de dragoste, după logodna marcată anul trecut printr-o ceremonie la care a participat și monarhul hașemit. Acum, prințesa în vârstă de 29 de ani și-a reunit o mare parte a familiei pentru unul dintre evenimentele majore recente ale curții regale iordaniene.

După vizita la New York pentru Adunarea Generală a ONU, familia regală a revenit în țară de câteva zile, reluându-și îndatoririle oficiale. Prin urmare, prezența lor în primul rând la ceremonie nu a fost o surpriză. Alături de rege și regină, a fost prezent și mezinul lor, Prințul Hashem, pentru a-i fi alături fiicei Prințului Faisal, fratele regelui, într-o zi atât de importantă. „Felicitări și multă dragoste fericitului cuplu!”, au transmis aceștia pe rețelele de socializare.

Regina Rania la nuntă foto Instagram jpeg
Foto: Instagram

Prințesa Sara a ales o rochie de mireasă clasică, având un corset cambrat cu decolteu rotund și mâneci scurte, realizată din tul și acoperită în întregime cu mici aplicații florale în relief. Ținuta ei a fost completată de un voal din tul fin, care se îmbina armonios cu linia rochiei, și de un buchet de flori albe.

Regina Rania s-a remarcat printre invitați, alegând una dintre cele mai șic ținute în care am văzut-o recent, de un roșu strident. Rochia cu model structurat și asimetric are un decolteu drapat care lăsa un umăr la vedere. Elementul său distinctiv era capa fluidă integrată în partea din spate, care conferea dinamism ținutei și alungea vizual silueta frumoasei regine.

Regina Rania la nuntă foto Instagram2 jpeg
Foto: Instagram

În ceea ce privește accesoriile, Rania și-a completat ținuta cu un plic din piele roșie, în aceeași nuanță cu rochia, și cu o brățară în stil tiară, prevăzută cu un element central în formă de V, decorat cu pietre strălucitoare de zirconiu.

Prințesă și femeie de carieră

Prințesa Sara bint Faisal, născută la Amman în 1997, este fiica Prințului Faisal bin Hussein,  fratele Regelui Abdullah al II-lea, și a primei sale soții, Alia Tabbaa. Deținătoare a unei diplome în Arhitectură de Interior și a unui masterat în Managementul și Designul Evenimentelor, obținute la Universitatea din Westminster, ea și-a construit o mare parte a carierei profesionale în domeniul sportului și ocupă în prezent funcția de director adjunct al Centrului de Pregătire Olimpică din Iordania.

Soțul ei, Ali Al Sawaf, s-a născut la Jeddah și a urmat cursurile King's Academy, la fel ca Prințul Moștenitor Hussein. Ulterior, acesta a obținut o diplomă în Informatică în Regatul Unit și lucrează ca inginer specializat în inteligență artificială.



Recente pe Ok! Magazine

Fan Bingbing a jucat o pe Împărăteasa Wu, GettyImages (4) jpg
Filmul Theodora Împărăteasa Sclavă 1954 cu Gianna Maria Canale, Georges Marchal, personaje Teodora, Justinian, Pofimedia 0418414715 jpg
Prințesa Sophia Duleep Singh, Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe cu  președintele Finlandei, Alexander Stubb, și soția lui, Suzanne Innes Stubb   profimedia 1140935851 jpg
Kate Letizia colaj Getty Images jpg
Sarah Bernhardt  foto   profimedia 1010132945 jpg
Prințesa Diana și fratele ei, Contele Charles Spencer   Profimedia, Instagram jpg
Charles și Camilla, profimedia 1098322769 jpg
Zara Tindall Musto Country png
Meghan în bucătărie, în negru, Foto Instagram jpg
Mette, Haakon, înmormântare, profimedia 1132759913 jpg
Meghan Markle și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
Regina Mary a Danemarcei, Foto Profimedia (1) jpg
Șamanul Durek Verrett și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132766008 jpg
Stéphanie de Luxemburg și Regina Mathilde a Belgiei profimedia 1047808042 jpg
Prințesa Kate și Prințul William l au condus pe Prințul George la Colegiul Eton   GettyImages 2293659775 jpg
Joaquin Phoenix în rolul lui Napoleon, Vanessa Kirby, Profimedia (1) jpg
Meghan Markle GettyImages 961429826 jpg