Moartea Prințesei Diana, o lovitură de destin? Șoferul cursei nebune din noaptea fatidică băuse alcool

20 noiembrie, 2023

Fanii regali ai serialului ”The Crown” vizionează cu înfrigurare prima parte disponibilă pe Netflix din ultima serie a producției eveniment dedicată familiei regale britanice.

Printesa Diana si Dodi Fayed jpg

Iar serialul ”The Crown” atât de iubit de public a făcut serioase documentări în legătură cu decesul fulgerător al Prințesei Inimilor. Din păcate, destinul i-a fost potrivnic mamei Prinților William și Harry și cu siguranță sunt persoane care s-au simțit vinovate de sfârșitul tragic, care a schimbat fața monarhiei britanice, în ciuda faptului că Prințesa Diana nu mai făcea parte din familie și nu mai era ASR.

Prințesa Diana în 1983, Foto Getty jpg

În mod cert, putem observa cum destinul ține frâiele narațiunii, atunci când ceva parcă ”e scris să se întâmple”.

Diana a fost o victimă a conjuncturii, a slăbiciunii sale, a modului în care se lăsa condusă. Căci oprirea la Paris a fost cu adevărat o lovitură de destin.

Prințesa Diana, Profimedia (3) jpg

O escală neprogramată, care a dus la o tragedie inimaginabilă. Vinovații? Cu siguranță cei rămași în viață nu s-au mai făcut bine vreodată emoțional. În primul rând, agresivii paparazzii, dar și tatăl lui Dodi Al Fayed, care parcă tot ca să închidă acest cerc de destin a murit anul acesta, cu o zi înainte de comemorarea a 26 de ani de la tragedia din Paris care a îndoliat o lume întreagă!

Mohamed Al Fayed se învinuia pentru moartea tragică a fiului său, Dodi Al Fayed, și cea a Prințesei Diana, în noaptea fatidică de 31 august 1997. Ecourile tragediei nu s-au stins nici acum.

Prințesa Diana și Dodi, Profimedia (1) jpg

Dar care este adevărul legat de moartea Prințesei Diana? Cât este adevăr, și cât ficțiune în The Crown?

Iată cum au stat lucrurile de-adevăratelea și cum a decedat Prințesa

Adevărul este că nu trebuia să se afle la Paris. Că a fost o escală neașteptată. Că au fost terorizați de paparazzi. La 36 de ani, după o vară în care s-a iubit cu Dodi, Prințesa Diana a ajuns la Paris. Aici a stat cu moștenitorul Harrods într-un apartament spectaculos la Ritz, care costă 2000 de Euro pe noapte. Păreau foarte îndrăgostiți. În încercarea lor de a fenta agresivii paparazzii, ei și-au schimbat planurile și au plecat seara târziu de la hotel. În mașină se aflau patru persoane: șoferul, care a murit pe loc și în sângele căruia a fost depistată o alcoolemie îngrijorătoare, Dodi, care de asemenea a murit pe loc, Prințesa Diana, care a decedat la spital și garda de corp a lui Dodi, singurul supraviețuitor al impactului. Tot el a fost și singura persoană din autovehicul care purta centură de siguranță.

Sezonul 6 The Crown descrie ultimele momente dinaintea morții Dianei, inclusiv un apel telefonic cu fiii ei, Prințul Harry și Prințul William, care se aflau la Castelul Balmoral din Scoția la acea vreme.

Acest apel telefonic a existat în realitate, doar că a fost foarte scurt și este un moment pe care William și Harry îl regretă.

În documentarul din 2017 ”Diana, Our Mother: Her Life and Legacy”, se arată: „Eu și Harry ne-am grăbit să ne luăm rămas bun! Dacă aș fi știut ce va urma, în mod sigur prelungeam convorbirea”, spunea cu regret William.

Harry a adăugat: „Nu-mi amintesc neapărat ce am spus, ci doar că voi regreta tot restul vieții mele cât de scurt a fost apelul”.

Într-adevăr, ecranizarea acestui moment dureros este copleșitoare și a emoționat milioane de fani din lumea întreagă. Ultimul sezon The Crown este pe locul 1 în topul vizionărilor Netflix, de când a apărut.

Foto: Getty Images și Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Printesa Diana si Dodi Fayed jpg
Printesa Charlotte si Printul Louis jpg
Regina Letizia și Regele Felipe ai Spaniei, Profimedia (1) jpg
George, Charlotte și Louis, copiii Wales, Getty (2) jpg
Charles și Camilla în Sandringham, Profimedia (1) jpg
Printesa Kate Middleton si Rose Hanbury   profimedia 0292149991 jpg
Regina Rania a Iordaniei profimedia 0826008274 jpg
Meghan Markle, Getty (7) jpg
Prințul Harry Dusseldorf (1) jpg
Kate Middleton, Prințesa Charlotte  foto   Getty jpg
Fiicele Regelui Mihai si Principele Radu la parastasul de 6 ani al Regelui Mihai   Daniel Angelescu, Casa Majestatii Sale (1) jpeg
Regina Camilla (14) jpg
Kate, Camilla și Charles, Profimedia jpg
meghan - harry
Principele Nicolae al Romaniei si Alina Maria de Roumanie la ceremonia de 1 Decembrie de la Alba Iulia   Instagram (5) jpg
Prințul William, Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Regele Ferdinand și Regina Maria, Casa Regala1 (1) jpg
Kate Middleton acuzată de rasism foto profimedia 0825740666 jpg