Motivul emoționant pentru care Charles ar vrea să-l revadă pe Harry pe 8 septembrie, când ducele revine în Anglia

Regele Charles și-ar dori o întâlnire cu Prințului Harry, atât ca părinte, cât și pentru a afla noutăți despre nepoții săi din America, a declarat un autor regal pentru Newsweek.

Harry și Charles, GettyImages (2) jpg

Ducele de Sussex urmează să apară la ceremonia de decernare a premiilor WellChild de la Londra, pe 8 septembrie, ceea ce îi creează o oportunitate de a-și vedea tatăl. Cu toate acestea, situația e un pic mai complexă, deoarece pe 8 septembrie are loc comemorarea morții Reginei Elisabeta a II-a, iar în ultimii doi ani, Charles a petrecut acest eveniment în Scoția, acolo unde a și murit regretata suverană. Biografa regală Ingrid Seward a declarat pentru Newsweek că simte că o întâlnire între cei doi ar putea avea loc, dacă Harry e dispus să călătorească în Scoția. „Părerea mea este că Harry are nevoie disperată de întâlnirea cu tatăl său”, a spus Seward. 

Regele Charles și Prințul Harry 2 jpg

„Cred că Harry e foarte nerăbdător să-și întâlnească tatăl și, ca părinte, cred că și lui Charles i-ar plăcea probabil să-l vadă. Pentru că Charles nu-și vede nepoții din America și asta trebuie să fie foarte trist pentru el și, dacă se poate aranja o întâlnire fără prea multă dramă, îl va vedea măcar pe Harry.”

Este puțin probabil ca Harry să-i aibă alături pe Prințul Archie, în vârstă de 6 ani, și pe Prințesa Lilibet, în vârstă de 4 ani, când va reveni în Anglia, dar orice întâlnire ar putea fi, totuși, o oportunitate pentru Charles de a primi vești despre aceștia. 

Prințul Harry cu Archie și Lilibet foto Instagram Meghan jpg

O călătorie pentru a-l vedea pe Charles în Scoția ar necesita, totuși, o invitație din partea monarhului, prințul trebuind să aibă de-a face cu consilierii regelui pentru a o aranja.

Seward a mai spus că aceștia ar putea chiar să participe la întâlnire, în cazul în care va avea loc: „Nu cred că Charles ar fi împotriva unei întâlniri cu el, dar nu cred că se vor întâlni singuri. Cred că ar putea fi de față un consilier”.

Charles, Camilla, William, Kate, Meghan, Harry jpg

Autoarea regală a mai spus că Regina Elisabeta a avut aceeași politică după ce Prințesa Diana a părăsit familia regală, la începutul anilor 1990: „Când avea aceste întâlniri cu Regina, în perioada divorțului ei, Elisabeta avea întotdeauna pe cineva acolo cu ea, pentru că Diana mergea și vorbea, apoi, cu presa. Era la fel ca acum”.

Între timp, expertul în branding Nick Ede a declarat pentru Newsweek că refuzul unei reconcilieri ar putea avea consecințe în imaginea lui Harry. „Cred că va fi perceput destul de negativ în America. Oamenilor le place reconcilierea.”

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg