Motivul pentru care Camilla, deși este regină, n-are privilegiul de a purta alb când îl întâlnește pe Papa, ca Charlene

Odată cu înscăunarea noului Papă Leon, vor urma, cu siguranță, vizitele capetelor încoronate acasă la Suveranul Pontif.

Iar când vine vorba despre reginele lumii, unele dintre acestea vor purta haine albe când se vor întâlni cu Papa, dar nu și Camilla. Soția Regelui Charles, așa cum s-a putut vedea și la ultima sa întâlnire cu defunctul Papă Francisc, de pe 9 aprilie, trebuie să adopte dress code-ul all black.

Regele Charles si Regina Camilla s au intalnit cu Papa la Vatican, Profimedia jpg

Într-adevăr, Reginei Camilla i-a fost interzis să poarte alb deoarece codul vestimentar dictează că numai reginele și soțiile de suverani botezate în religia catolică poartă alb atunci când se întâlnesc cu Papa.

Această regulă adoptată de Vatican poartă denumirea de „il privilegio del blanco”, care se traduce prin „privilegiul albului”. Biserica Angliei s-a separat de Biserica Catolică în 1534, iar cum Regina Camilla este soția șefului de stat al Angliei, ea nu va putea purta alb în vizitele ei la Vatican.

În plus, este obișnuit ca femeile să poarte un voal de dantelă atunci când se întâlnesc cu liderul bisericii în biroul papal. Cu toate acestea, regula vălului nu se aplică întâlnirilor din afara Vaticanului. Așa se explică de ce regretata Regina Elisabeta a purtat obișnuita sa ținută pastelată atunci când l-a întâlnit pe Papa Francisc în afara Vaticanului.

Regina Elisabeta și Papa Francisc GettyImages 482303191 jpg

Doar șapte femei din întreaga lume au voie să poarte alb atunci când îl întâlnesc pe Papa la Vatican. Acestea sunt Prințesa Charlene de Monaco, Regina Letizia a Spaniei, Regina Sofia a Spaniei, Regina Mathilde și Regina Paola ale Belgiei, Marea Ducesă Maria Teresa de Luxemburg și Prințesa Marina de Napoli.

Motivul: toate cele șapte femei sunt catolice prin botez sau au devenit în urma căsătoriei.

Regina Letizia la întâlnirea cu Papa
Regina Letizia la întâlnirea cu Papa

Cât despre noul Papă Leon al XIV-lea, acesta își va inaugura oficial papalitatea cu o liturghie în Piața Sfântul Petru din Roma, pe 18 mai.

Deși americanul Robert Francis Prevost a fost ales papă pe 8 mai, în urma tradiționalului Conclav, liturghia de inaugurare – care a înlocuit încoronarea papală după pontificatul Sfântului Paul al VI-lea – marchează oficial începutul mandatului său, prin primirea inelului pescarului și a paliumului, o bandă de lână purtată pe umeri.

Prințesa Charlene de Monaco la întâlnirea cu Papa
Prințesa Charlene de Monaco la întâlnirea cu Papa

La eveniment sunt așteptați să participe Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia, care au fost prezenți și la funeraliile pontifului argentinian, iar Regina Sofia, care se va afla la Roma într-o vizită oficială, ar putea fi de asemenea prezentă. Și alți membri ai regalităților catolice europene, precum cele din Belgia și Monaco, sau protestante, cum ar fi cea britanică, vor participa cu siguranță la evenimentul solemn.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg