Motivul pentru care Kate Middleton nu a purtat o robă la încoronarea Regelui Charles în Scoția

Regele Charles și Regina Camilla au fost încoronați în Scoția ieri, iar Kate Middleton a purtat o rochie albastră la slujba de mulțumire de la Edinburgh, nu o robă de ceremonie.

Kate Middleton nu a purtat robă de ceremonie în Scoția (1) jpg

Kate Middleton, care e Duces[ă de Rothesay în Scoția, a avut o apariție spectaculoasă ieri, într-o rochie creată de Catherine Walker, accesorizată cu o pălărie de Philip Treacy și un colier de perle cu patru rânduri din colecția reginei Elisabeta la a doua încoronare a Regelui Charles. Și, deși a întors capetele cu ținuta ei regală, unii observatori regali s-au întrebat de ce nu a fost îmbrăcată în haine de ceremonie, precum soțul ei, Prințul William, și Regele Charles și rRegina Camilla. 

Motivul este pentru că Regele Charles, Regina Camilla și Prințul William fac parte din Order of the Thistle, cel mai mare ordin cavaleresc din Scoția. Charles este suveran al Ordinului, iar numirile făcute în cadrul Ordinului sunt în întregime un dar personal al acestuia, în semn de recunoaștere a bărbaților și femeilor scoțiene care au deținut funcții publice sau au contribuit în mod semnificativ la viața națională. Ordinul, care în Anglia este al doilea ca rang după Ordinul Jartierei, cuprinde 16 cavaleri și doamne, dar îi include și pe Camilla, William și Prințesa Anne. 

Prin urmare, Regele Charles, Camilla și William au purtat robele Ordinului Thistle pentru slujba de mulțumire de miercuri de la Catedrala St Giles din Edinburgh, iar William a purtat, de asemenea, uniforma RAF No1 și patru medalii RAF Wings. Cu toate acestea, Kate Middleton nu a fost numită doamnă a Ordinului Thistle, prin urmare nu a fost văzută în roba de ceremonie.

Regina Camilla a arătat însă minunat în ținuta ei simbolică, purtând haina și pălăria Thistle, inclusiv steaua și gulerul, scrie Hello Magazine. Se pare că steaua și gulerul au aparținut regretatei regine Elisabeta. 

Evenimentul din Scoția face parte din Săptămâna Regală a Scoției în cadrul căruia regelui Charles i-au fost înmânate distincțiile Scoției, bijuteriile coroanei țării. Coroana, sceptrul și sabia de stat au fost folosite ca însemne de încoronare pentru Maria, Regina Scoției, Iacob al VI-lea, Charles I și Charles al II-lea. 

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg