Neobosita Camilla! Regina a făcut un tur de forță, după ce a fost gazdă perfectă pentru soții Macron. Cum a apărut la Wimbledon

Regina Camilla i-a încântat miercuri pe fanii familiei regale, apărând și la Wimbledon, deși avusese anterior angajamente regale solicitante.

Regina Camilla la Wimbledon, Profimedia (2) jpg

Regina, în vârstă de 77 de ani, a zâmbit mult în timp ce și-a petrecut după-amiaza în soare la competiția de tenis, la doar câteva ore după ce și-a luat rămas bun de la președintele francez Emmanuel Macron și de la soția sa Brigitte, care au petrecut prima noapte a vizitei lor de stat în Marea Britanie la Castelul Windsor.

În timp ce mulți fani ai familiei regale au observat că Regina era însoțită de sora sa, Annabel Elliot, mulți au fost surprinși să vadă un nou membru al familiei în Loja Regală miercuri. Așezat la doar câteva locuri distanță de Majestatea Sa, Peter Phillips a putut fi văzut bucurându-se de tenis, alături de prietena sa, Harriet Sperling.

De asemenea, chiar în spatele Camillei în tribună se afla actorul Hugh Grant.

Regina Camilla la Wimbledon, Profimedia (1) jpg

Regina Camilla este cel mai important membru al familiei regale care a participat la turneul de la Wimbledon de până acum, în acest an.

Printre alți membri ai familiei regale care au participat la turneul de la Wimbledon se mai  numără Ducesa Sophie, Prințesa Beatrice, Sarah Ferguson și Ducesa de Gloucester.

Prințesa Kate, în calitate de patroană regală a clubului de tenis și croquet All England, nu a participat încă la turneul de la Wimbledon în acest an, dar este așteptată.

Înainte de a se îndrepta spre Terenul Central, Camilla s-a întâlnit în culise cu membri cheie ai personalului, precum și cu Novak Djokovic.

De asemenea, a existat și o scenă amuzantă când regina a pășit în tribune, după cum se vede într-un filmuleț postat pe pagina de socializare a Wimbledon. Un bărbat care stătea foarte confortabil pe scaunul său, a fost îmboldit de unul dintre managerii tribunei să se ridice la apariția Camillei, căci el nu simțise nevoia.

Camilla a purtat o rochie de zi adorabilă, albă cu imagini de animale sălbatice și cordon. Soția lui Charles arăta foarte bine, având în vedere ce zile anterioare ocupate a avut. Căci nu este deloc ușor să pregătești o importantă vizită de stat și un dineu. Evenimentul fastuos a avut loc la Castelul Windsor și a reunit figuri importante ale scenei politice și regale din Europa.

Iar Wimbledon a venit perfect, ca să se mai destindă. Camilla a făcut echipă cu sora sa.

Chiar înainte de meciul de tenis, în aceeași ținută, Regina și Regele le-au făcut soților Macron un tur al grădinilor de la Castelul Windsor.

Camilla, Charles, soții Macron, Profimedia jpg

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg