Nepotul Regelui Charles e tot doar un pachet de mușchi! Cât de sexy e acum „primul regal care a făcut selfie-uri fără tricou”!

Cel mai tânăr fiu al Lady Sarah Chatto s-a retras parțial din viața publică în ultimii ani și este foarte preocupat de imaginea personală.

Arthur Chatto, fiul lui Lady Sarah Chatto   FOTO  Profimedia, Instagram jpg

Nunta regală a lui Peter Phillips și Harriet Sperling a adunat membrii Familiei Regale britanice la biserica anglicană istorică All Saints din Kemble, Gloucester. Evenimentul a fost o adevărată încântare pentru fanii Familiei Regale, care au putut vedea personalități rar întâlnite, precum sora vitregă a lui Peter, Harriet Phillips, și fiul ducelui și ducesei de Edinburgh, James, conte de Wessex, care și-au făcut apariția la fastuoasele festivități din Cotswolds.

În timp ce Lady Sarah Chatto, fiică a regretatei Prințese Margret (sora Reginei Elisabeta a II-a) și una dintre personajele preferate ale fanilor, a participat la nuntă împreună cu soțul ei, Daniel, fiul lor cel mare, Samuel, și iubita acestuia, Eleanor Ekserdjian, marele absent a fost fiul ei cel mic, Arthur Chatto.

Cine este Arthur Chatto?

Nepot al Prințesei Margaret, Arthur are acum 27 de ani, ocupă locul 25 în ordinea succesiunii la tron și, la fel ca membrii familiei sale regale, Prințul William și Prințul Harry, este absolvent al școlii Eton.

Arthur, care este extrem de activ și adoră să aibă corpul bine lucrat, și-a continuat studiile la Universitatea din Edinburgh, însă după absolvire și-a urmat pasiunea pentru fitness și a devenit antrenor personal la sala de sport BoundFitness, înainte de a se înrola în Royal Marines, intrând în istorie ca primul membru al Familiei Regale care a făcut acest lucru.

Arthur Chatto a vorbit anterior despre preocuparea pe care o are legat de tot ce ține de activitatea fizică și, întrebat de ce a vrut să devină antrenor personal, a răspuns: „Datorită beneficiilor fizice și mentale pe care exercițiile fizice le-au avut asupra mea, așa că am vrut să împărtășesc acest lucru cu alții”, motivație pe care, fără îndoială, a luat-o cu el când, doar câteva luni mai târziu, s-a înrolat ca pușcaș marin în Infanteria Marină.

Se pare că membrul familiei regale se antrena pentru regimul militar intens atunci când a vizitat-o pe regretata Regină Elisabeta la Balmoral, înainte de moartea acesteia, în 2022. De-a lungul anilor, pasiunea sa pentru fitness s-a concretizat în mai multe provocări impresionante. În 2021, a vâslit 2.000 de mile în jurul Regatului Unit în scop caritabil. Pe durata campaniei de strângere de fonduri, Arthur și colegii săi de echipă – Charles Bromhead, Harry Lidgley și Oliver Dawe-Lane – au petrecut 42 de zile pe mare și au strâns peste 21.500 de lire sterline pentru Crucea Roșie Britanică și Just One Ocean.

Retragerea din lumina reflectoarelor

Arthur Chatto avea un profil activ pe Instagram și a fost numit anterior de „Vanity Fair” drept „primul membru al Familiei Regale care a făcut selfie-uri fără tricou”. Fosta sa pagină publică de social media era plină de fotografii personale din vacanță, videoclipuri cu regimul său de antrenament istovitor, precum și noutăți alături de prietenii și familia sa cei mai apropiați.

Însă, în ultimele luni, nepotul Regele Charles pare să se fi retras de pe rețelele sociale sau, cel puțin, să-și fi creat un cont privat, inaccesibil publicului larg. Acum, fanii Familiei Regale îl pot vedea pe militar doar când apare la evenimente regale ocazionale, care în ultimii ani au inclus doar Crăciunul din 2024, funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a din 2022, slujba anuală de Paște de la Capela St.vGeorge din Windsor, din același an, și nunta Prințului Harry cu Meghan Markle din 2018.

FOTO: Profimedia, Getty Images, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg