Nici măcar Regina Letizia nu se poate opune! Prințesa renegată a Spaniei și-a reluat locul la Palatul Zarzuela

Sora Regelui Felipe a reintrat în grațiile lui și, în vremuri tulburi, va reprezenta Casa Regală spaniolă așa cum o făcea odinioară, înainte de divorțul ei și de mega-scandalul Nóos.

Regina Letizia 2026   profimedia 1053814669 jpg

Palate, loje, tribune, mese oficiale și omagii. Fiică de regi, soră de rege, Infanta Cristina ocupă din nou locul pe care l-a considerat întotdeauna al său: și-a recăpătat viața de odinioară de la Palat, punându-și din nou în valoare statutul de membru regal activ. De la Palatul Marivent unde a însoțit-o de Paște pe Regina Sofia, la Paris, unde a mers împreună cu Regele Juan Carlos pentru a ridica premiul acordat pentru memoriile sale, trecând prin Murcia și, mai ales, prin Palatul Zarzuela, unde locuiește chiar unul dintre fiii ei, Infanta Cristina pare să-și fi reintrat în drepturi în cadrul Casei Regale spaniole.

Încetul cu încetul, și-a reluat rolul pe care l-a abandonat odată cu izbucnirea cazului Nóos, în care a fost implicată și pentru care a trebuit să depună mărturie în fața judecătorului, după ce a fost acuzată de fraudă fiscală. Achitată din punct de vedere juridic, Infanta Cristina nu a fost niciodată pe deplin achitată pe plan social, cel puțin până când, în ultimii ani, anturajul ei cel mai apropiat i-a refăcut poziția.

Divorțul lui Iñaki Urdangarin, care timp de ani de zile a reprezentat principala sursă de discreditare a Coroanei din cauza scandalurilor financiare, a fost un factor decisiv. Plecarea sa din familie i-a permis surorii regelui să se întoarcă, fără tam-tam, la evenimentele neoficiale ale familiei.

Imaginile recente confirmă, însă, că dorința Palatului este s-o reintegreze total pe această „prințesă renegată”, inclusiv la evenimentele oficiale, pentru a dubla efectivul de membri activi, de vreme ce seniorii au început să se retragă. Iată de ce Infanta Cristina a fost văzută la Palatul Marivent alături de mama sa, Regina Sofia, și de sora ei, Infanta Elena. De asemenea, a fost văzută în tribună la un meci al echipei Atlético de Madrid, alături de președintele clubului, Enrique Cerez, pentru ca ulterior să o vedem la Paris, unde tatăl său, Regele Juan Carlos, a primit o distincție pentru memoriile sale, „Reconciliere”. Evenimentul de la Paris este interpretat de anturajul său, de asemenea, ca o reparație simbolică față de Regele Juan Carlos, pe care o consideră încă neîndeplinită în Spania.

Singura care nu e prea încântată de această revenire la Palat este Regina Letizia, care nu a fost niciodată apropiată de cumnatele sale și care s-a temut dintotdeauna că problemele cauzate atât de socrul ei, Regele Juan Carlos, cât și divorțurile cumnatelor ei, Cristina și Elena, dar mai ales scandalul Nóos vor afecta imaginea monarhiei și condițiile de ascensiune la tron a fiicei sale, Prințesa Leonor. În viziunea ei - și a lui Felipe, ce-i drept - toate aceste „elemente perturbatoare” trebuie înlăturate și ținute cât mai departe de Coroană. Definitiv!

Însă Felipe, care acum vede că „subțierea” monarhiei pe care și-a dorit-o atât de mult începe să-l apese ca program și responsabilități, vrea să mai paseze din reprezentativitate și surorilor sale, de vreme ce mătușa lui, Prințesa Irene a Greciei, a decedat de curând; mama sa, Regina Sofia, dă semne de oboseală; mătușa din partea tatălui, Prințesa Pilar, e și ea imobilizată; cât despre tatăl său, Regele Juan Carlos, nu doar că este în vârstă, dar este și cea mai „grea pată” pe strălucirea Coroanei. Deci nu-i rămâne decât să le reactiveze pe Infanta Cristina și Infanta Elena ca membri regali activi, mai ștergând cu buretele din vechile „păcate” și disensiuni care au dus la distanțarea lor.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg