Nicolae al României şi soţia sa, prezenţi la slujba de la Mânăstirea Curtea de Argeş pentru Regina Elena FOTO&VIDEO

Actualizat:
24 nicolae al romaniei si alina maria binder la reinhumarea reginei elena la curtea de arges 1 2 jpg jpeg

Strănepotul Reginei Elena nu putea lipsi de la ceremoniile dedicate aducerii în ţară a rămăşiţelor acesteia, la aproape 70 de ani de la exilul impus.

Zi istorică pentru Familia Regală, care s-a reunit cu un alt prilej plin de emoţie, reînhumarea Reginei Mamă Elena la Mânăstirea Curtea de Argeş, unde îşi dorm somnul de veci şi ceilalţi regi ai Româneşti.

L-am căutat cu privirea pe Nicolae al României la ceremonia de la aeroport, organizată de Casa Regală la sosirea sicriului regal adus din Elveţia. Dar nu l-am putut vedea alături de Majestatea Sa Margareta, Principele Radu, Principesa Maria şi Principesa Sofia.

18 nicolae al romaniei si alina maria binder la reinhumarea reginei elena la curtea de arges 5 jpg jpeg

În schimb, ne-am bucurat să-l vedem ajungând la Mânăstirea Curtea de Argeş, acolo unde trupul Reginei Elena a ajuns, după un scurt popas la Palatul Elisabeta.

20 nicolae al romaniei si alina maria binder la reinhumarea reginei elena la curtea de arges 7 jpg jpeg

Slujba de pomenirea de la Curtea de Argeş a reunit întreaga familie, Nicolae al României fiind însoţit, cum era de aşteptat, de Alina-Maria. La fel ca celelalte doamne din Familia Regală, tânăra sa soţie a îmbrăcat o ţinută în gri şi negru şi a purtat cercei cu perle. 

29 nicolae al romaniei si alina maria binder la reinhumarea reginei elena la curtea de arges 11 jpg jpeg

Faptul că cuplul princiar a stat împreună cu ceilalţi membrii ai familiei regale reprezintă un pas important în refacerea relaţiilor, destrămate în anul morţii Regelui Mihai.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg
Regina Camilla la dineul de stat în onoarea sultanului Omanului, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (1) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg