„Noaptea poți să faci ce vrei cu mine.” Vândută bărbaților chiar de tatăl ei, „Dama cu camelii” s-a stins la numai 23 de ani, fără să cunoască niciodată iubirea
Parisul o numea Marie Duplessis. Dar înainte să devină una dintre cele mai dorite curtezane ale Franței, înainte ca aristocrații să-i plătească luxul, înainte ca poeții și muzicienii să-i transforme chipul într-o legendă, ea fusese doar Rose Alphonsine Plessis, o fată născută în Normandia, într-o familie în care sărăcia, alcoolul și violența aveau să-i decidă destinul.
A fost exploatată de propriul tată încă din copilărie, după ce a vândut-o bărbaților începând cu vârsta de numai 12 ani. La Paris a ajuns adolescentă, la 16 ani, iar frumusețea ei avea să devină, pentru prima dată, o armă pe care o putea folosi în favoarea ei.
La doar 20 de ani, Marie trăia deja într-un lux amețitor. Aristocrați, bogați și oameni influenți îi căutau compania. Cheltuia sume uriașe pe haine, trăsuri, servitori, călătorii și jocuri de noroc. Parisul o privea ca pe o femeie care cucerise lumea. Dar povestea ei adevărată era mult mai tristă.
Printre bărbații fascinați de ea s-a numărat și Franz Liszt, care nu a văzut-o doar ca pe o femeie spectaculoasă, a descris-o ca pe o apariție aproape imposibil de egalat, susținând că frumusețea și natura ei nu fuseseră distruse de lumea în care trăia.
Dar Marie nu avea timp pentru romantism. Era bolnavă de tuberculoză. Și știa că timpul ei se scurge. În 1846, după ce căsătoria ei cu contele Édouard de Perrégaux se destrămase, Marie s-a întors la Paris și l-a implorat pe Liszt să o ia cu el în călătoriile sale. Iar cuvintele ei au rămas în istorie: „Ia-mă cu tine! Oriunde vrei. Nu voi fi o povară. Ziua voi dormi. Seara voi merge la teatru. Iar noaptea poți să faci ce vrei cu mine.”
Nu este doar o replică seducătoare. Este una dintre cele mai triste propoziții din povestea ei. Pentru că, dincolo de aparența provocatoare, se poate auzi disperarea unei femei care nu cere avere, bijuterii sau promisiuni. Cere doar să nu fie lăsată singură.
Liszt i-a promis că se va întoarce. Nu s-a întors. Iar Marie a mai avut doar câteva luni de trăit. În ianuarie 1847, cei care au văzut-o au descris-o ca pe „umbra unei femei”. Tuberculoza îi consumase trupul, iar tratamentele vremii erau primitive și uneori periculoase.
La 3 februarie 1847, Marie Duplessis și-a dat ultima suflare. Avea doar 23 de ani.
Liszt a aflat despre moartea ei luni mai târziu. A scris despre ea cu tristețe, amintindu-și că fusese prima femeie de care se îndrăgostise. Alexandre Dumas fiul avea să se inspire din viața ei pentru Marguerite Gautier din „Dama cu camelii”, iar povestea avea să devină ulterior una dintre cele mai cunoscute tragedii romantice.
Marie spunea că iubise sincer, dar că nimeni nu îi întorsese iubirea. „Aceasta este adevărata oroare a vieții mele!”
