Nu doar Harry suferă. William își arată iubirea pentru Diana prin fapte. Prințul continuă munca mamei

Actualizat:
Prințul William, 19 ianuarie 2023, Getty (1) jpg

Prințul William, pe urmele mamei sale. A doua apariție publică a moștenitorului Coroanei britanice săptămâna aceasta

Prințul William îi calcă pe urme regretatei sale mame, Prințesa Diana. Aceasta și-a pierdut viața fulgerător, în 1997, anul care a schimbat complet cursul monarhiei britanice. Nimic nu a mai fost la fel.

Cei doi fii ai Dianei sunt acum la cuțite, dar iubirea lui William este de netăgăduit. Atât de diferiți cei doi prinți, încât au ajuns să nu-și mai vorbească. Mult mai agitatul Harry vorbește continuu despre iubirea sa pentru răposata mamă, faptul că William este mai discret nu înseamnă că iubirea sa e mai mică. Ba chiar arată prin fapte că dorește să continue misiunea de-o viață a Prințesei Diana. Cu siguranță, neînțelegerile dintre fiii săi ar întrista-o pe Lady Diana, dacă ar mai fi în viață.

Cea mai de preț misiune a Prințesei Diana era implicarea în acte caritabile și ajutarea persoanelor aflate în dificultate. Iar Prințul William, în calitatea sa de Prinț moștenitor și membru regal activ important al familiei regale britanice îi duce mamei sale făclia mai departe.

Marți, Prințul William a vizitat fundația Together As One, unde s-a întâlnit cu tineri și au discutat despre violență și efectele acesteia.

Joi, în cea de-a doua ieșire publică a sa din această săptămână, Prințul William a mers la Depaul – UK, un centru de ajutorare al tinerilor fără adăpost, din nordul Londrei. Aici, a discutat despre situația persoanelor fără adăpost și a căutat soluții. Prințul William a fost foarte afectat să afle câți tineri fără casă există.

Această întrunire a fost una de suflet pentru Prințul William. Mama sa, Prințesa Diana, era foarte implicată în această fundație de caritate.

Mama Prințului de Wales a vizitat această locație de trei ori: în 1990, 1993 și 1995. În urma celei de-a treia vizite, a deschis primul Hostel Depaul, cu doar doi ani înainte de moartea sa fulgerătoare.

Diana tinerețe, Getty (2) jpg

Subiectul persoanelor fără adăpost era printre cele mai importante pentru Diana, iar această misiune a fost preluată de fiul său cel mare. Sediul caritabil Centrepoint se află sub patronajul Prințului William și este dedicat tinerilor din UK. Misiunea este foarte importantă și pentru moștenitorului Coroanei britanice, care-și dorește să își implice în misiune propriii copii.

Anul trecut, Prințul William a scris un material în revista ”Big Issue” și a povestit cum vizita alături de mama sa la un centru dedicat persoanelor fără adăpost l-a marcat profund și l-a făcut să nu fie indiferent. Avea 11 ani atunci Prințul William. De aceea, vrea să procedeze și cu copiii săi la fel cum mama sa a făcut cu el. Căci Prințesa Diana l-a inspirat să se ocupe de această misiune nobilă, aceea de a-i ajuta pe cei nevoiași, fără adăpost.

Foto: Getty



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg