Nu-l ”manipulează”, îl soarbe din priviri. Imagini nemaivăzute până acum din turneul lui Harry și Meghan

Ecourile vizitei de trei zile a Ducilor de Sussex în Nigeria încă nu s-au stins. Iar prietenul lor bun Misan Harriman, fotograf profesionist, a distribuit câteva imagini nemaivăzute pe agențiile de presă.

Ducii de Sussex  foto   Profimedia jpg

Urmăritorii lui Misan Harriman l-au felicitat pe acesta pentru fotografii, iar cineva chiar i-a comentat: ”Sunteți singura sursă credibilă, când vine vorba de Meghan și Harry.”

Ce-i drept, imaginile sunt foarte reușite și captate în stilul său inconfundabil, alb-negru.

În tot periplul lor nigerian, se vede clar că acest cuplu rămâne unit. Nu de puține ori sunt surprinși ținându-se de mână sau sorbindu-se din priviri.

”Soția lui este spijinul său”, titrează publicația HELLO!

În ciuda unei alte părți a presei care o portretizează pe Ducesa de Sussex manipulatoare sau arogantă. Ce-i drept, Meghan este o esență tare, asta nu înseamnă că-și manipulează soțul, ci doar că este o femeie emancipată. Intimidantă sau nu, ea este ce trebuie pentru mezinul Regelui Charles, căci ea îl face fericit pe Prințul Harry. Este și o mamă devotată pentru cei doi copii ai cuplului. De fiecare dată la întruniri publice încântă persoanele prezente cu istorisiri adorabile legate de micuții Archie și Lilibet.

Ce-i drept, în curând vor fi nevoiți să îi scoată în lume, căci vor crește și îi vor putea însoți la evenimente. Chiar se preconizează că Archie și Lilibet vor fi prezenți la viitoarea ediție a Jocurilor Invictus, ce se va ține în Canada, anul viitor, în februarie.

Și da, Ducii s-au simțit bine în Nigeria, însă ecourile de la Palat nu sunt încurajatoare. Aparent Regele Charles și Prințul William sunt foc și pară pe Harry și Meghan, pe motiv că s-ar fi comportat ”regal”, în ciuda faptului că ei sunt cei care s-au retras de la îndatoriri în 2020. Mai mult, s-au stabilit în SUA și au povestit public detalii nesolicitate legate de viața la Palat.

Foto: GettyImages & Misan Harriman



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg