Nu, Prințesa Kate nu poartă blană naturală. Gulerul de la concertul de colinde e cât se poate de artificial. Iată de ce

Există stil clasic și apoi există stil cu adevărat evergreen. Cea mai recentă ținută a lui Kate Middleton este o dovadă că cele două nu se exclud reciproc.

Prințesa Kate, concertul de colinde 2025, GettyImages (3) jpg

Prințesa de Wales a fost o apariție discretă, dar memorabilă, la tradiționalul concert de colinde pe care îl organizează anual la Abația Westminster. Spectacolul este unul de suflet, cu tematică, se înregistrează și este difuzat ulterior în ziua sfântă de Crăciun.

Prințesa Kate, concertul de colinde 2025, GettyImages (2) jpg

Viitoarea regină își coordonează întotdeauna ținutele într-un mod foarte fin și este atentă la detalii. Unul dintre acesta este integrarea în garderobă a blănurilor artificiale. Femeile regale au eliminat de câțiva ani blănurile naturale, din considerente umanitare.

Prințesa de Wales a fost însoțită de Prințul William și de cei trei copii ai lor, în ținute coordonate pentru evenimentele de iarnă.

Prințul William, Kate Middleton, George, Charlotte și Louis foto profimedia 1056755234 (4) jpg

William și copiii au purtat bleumarin, în timp ce Kate arăta deosebit de elegantă într-o rochie palton din lână verde închis de la Catherine Walker. În unele fotografii, se poate remarca pe sub palton și o fustă tradițională tartan de la Miu Miu.

Ei bine, Palatul a vrut de câțiva ani să fie ”corect din punct de vedere politic”. Căci nu este nimeni vegetarian sau vegan la Curte. Însă au ales să nu supere pe nimeni și să nu facă valuri când vine vorba de evitarea cruzimii împotriva animalelor. Căci de-asta Regele Charles a interzis și foie-gras-ul la Palat, un preparat care era îndrăgit, dar despre care se știe că este obținut chinuind păsările.

Regina răposată Elisabeta era un mare fan al hainelor de blană, însă a învățat să trăiască fără ele. La fel procedează și Regina Camilla sau Prințesa Kate. Însă și blana artificială este la fel de fancy. Kate Middleton a fost superbă la eveniment, cu acest elegant guler negru, din blană artificială.

Middleton s-a distrat cu accesoriile, purtând în jurul gâtului un guler din blană artificială de la Troy London și cercei lungi din aur alb cu stea și diamante, creați de Robinson Pelham.

A optat pentru încălțăminte simplă, dar elegantă - cizmele sale preferate din piele întoarsă neagră, până la genunchi, din colecția Ralph Lauren.

În 2019, s-a anunțat că Regina Elisabeta nu va mai purta blană, deși acesta era un element de bază în garderoba suveranei răposate, pentru că îi ținea de cald în timpul angajamentelor publice.

Regina Elisabeta a avut un stil aparte de-a lungul celor 70 de ani pe tron ​​și în acest timp și-a lăsat alegerile în materie de modă să fie influențate de vremuri. În 2019, Angela Kelly, croitoarea și confidenta apropiată a Reginei, a vorbit despre schimbare în The Other Side of the Coin: The Queen, the Dresser and the Wardrobe.

„Dacă Majestatea Sa urmează să participe la un eveniment pe o vreme deosebit de rece, începând cu 2019, blana falsă va fi folosită pentru a-i ține de cald”.

Apoi, Palatul Buckingham a confirmat că noile ținute pentru monarh vor fi făcute doar din „blană falsă”.

Ba mai mult, Regina începuse deja să recicleze piesele din blană pe care le avea în garderobă. Într-un caz, garnitura de nurcă de pe o haină a fost îndepărtată și înlocuită cu blană artificială.

Nici în prezent, nimeni de la Palat nu agită spiritele apărând public cu blană naturală. Kate Middleton, cu atât mai puțin.

După moartea Reginei, People for the Ethical Treatment of Animals (PETA) a marcat momentul în care suverana a ales schimbarea. „La PETA, ne amintim de regina Elisabeta a II-a pentru că a evoluat odată cu vremurile și a ales bunătatea în detrimentul cruzimii, alungând blana din garderoba ei”.

„Sperăm că regele Charles își va onora moștenirea și va comanda în curând blană artificială pentru șapcile gărzilor regale”, așa suna mesajul lor.

Înainte de 2019, regina era cu siguranță un fan al blănurilor pe care le îmbrăca la diferite evenimente.

Regina Elisabeta cu guler de blană, GettyImages 72516381 jpg

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Regina Letizia cu Prințesa Kate la Castelul Windsor când Regele Felipe a primit Ordinul Jartierei în 2019  GettyImages 1150381127 jpg
Regina Rania a Iordaniei si fiicele sale Iman si Salma jpg
Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Prințul William, Kate Middleton, Meghan Markle, Prințul Harry  foto   GettyImages jpg
Sarah Ferguson 2024   Facebook jpg
Kate Middleton foto profimedia (21) jpg
Charles Spencer și Prințesa Diana   FOTO Profimedia jpg
Wilhelm al II lea, profimedia 0147426088 jpg
Prințesa Astrid și Wilma   Case regală Norvegiană jpg
Jordan Bardella, liderul și președintele partidului politic francez Adunarea Națională, alături de Prințesa Maria Carolina de Bourbon Două Sicilii, Profimedia (1) jpg
Regele Charles  foto   profimedia 1067438262 jpg
Prințul Harry, Meghan Markle, Archie, Lilibet foto Instagram Meghan jpg
Noua generație de burlaci regali   Emanuel, Nikolai, Sverre și Gabriel   Profimedia, Case regale jpg
Regina Rania, Șeica Moza bint Nasser și Onorabila Doamnă din Oman   Instagram jpg
Kate Tom Cruise, Profimedia (1) jpg
Rania în SUA, septembrie 2026, Instagram (2) jpg
FotoJet (84) jpg
Mike și Zara Tindall, Profimedia (9) jpg