Nu sunt doar prieteni, ci și rude! Ce legături există între familiile regale scandinave?

Actualizat:

Îi vedem mai mereu împreună, la evenimente oficiale, dar și familiale. Dar știți ce mai au în comun regii scandinavi? Niște legături de rudenie care le confirmă afinitățile.

Casele regale norvegiană și daneză. FOTO: Casa Regală norvegiană
Casele regale norvegiană și daneză. FOTO: Casa Regală norvegiană

Membrii caselor regale scandinave nu sunt doar prieteni excelenți, ci sunt și rude relativ apropiate între ele. În timpul Epocii Vikingilor, membrii familiilor regale din aceste trei regate au fost dușmani înverșunați; cu toate acestea, în timpul Evului Mediu, toate națiunile au fost unite sub un singur regat numit Uniunea Kalmar și au avut o familie regală comună sub conducerea, printre altele, a Reginei Margrethe I (despre care s-a făcut recent și un film istoric). Astăzi, toate națiunile scandinave sunt independente și au propriile lor familii regale unite de secole de o linie genealogică comună.

Legături de rudenie nebănuite

Regele Carl Gustaf al Suediei și Regina Margrethe a II-a a Danemarcei sunt, de fapt, verișori primari. Mama Reginei Margrethe, Regina Ingrid a Danemarcei, s-a născut prințesă suedeză și a fost sora tatălui Regelui Carl al XVI-lea Gustaf, Prințul Gustaf Adolf, care a murit tragic într-un accident de avion pe aerodromul Kastrup în 1947, la scurt timp după nașterea fiului său. Prin urmare, Carl Gustaf i-a succedat bunicului său la tron în 1973.

Regina Margrethe a II-a și Regele Harald al Norvegiei sunt verișori de gradul al doilea. Tatăl suveranei daneze, Regele Frederic al IX-lea, a fost fiul Regelui Christian al X-lea, care a fost fratele mai mare al Prințului Carl al Danemarcei, care în 1905 a fost ales rege al Norvegiei și a luat numele de Regele Haakon al VII-lea. Bunica maternă a Regelui Harald, Prințesa Ingeborg a Suediei, s-a născut prințesă daneză și soră a lui Christian X și Haakon VII. Toate aceste legături de rudenie pot crea un pic confuze, dar dacă privim cu câteva generații în urmă, totul devine puțin mai clar. Cu alte cuvinte, Regele Haakon al VII-lea al Norvegiei, care a domnit între 1905 și 1957, a fost fratele Regelui Christian al X-lea al Danemarcei, care a domnit între 1912 și 1944.

Azi, Regele Harald al Norvegiei și Regele Carl Gustaf al Suediei sunt rude ceva mai îndepărtate. Bunicul lui Harald a fost Prințul Carl al Suediei, un frate mai mic al lui Gustav al V-lea, străbunicul lui Carl Gustaf. Cel mai apropiat strămoș comun al monarhilor norvegieni, suedezi și danezi se află în Familia Regală suedeză. Toți monarhii sunt descendenți ai Regelui Oscar I, singurul fiu al celebrului Carl XVI Johan, rege al Suediei între 1818 și 1814. Regele Carl Johan a fost fiul avocatului din Pau, Franța, care a devenit rege al Norvegiei și al Suediei și a fondat dinastia modernă Bernadotte. El a devenit mareșal al Imperiului Francez sub Împăratul Napoleon și rege al Suediei și Norvegiei în 1818.

Până de curând, toți scandinavii s-au căsătorit cu persoane aflate în relații familiale apropiate. În Norvegia, atât Regele Olav al V-lea, cât și Regele Haakon al VII-lea s-au căsătorit cu verișoarele lor. În Danemarca, Regele Frederick al IX-lea s-a căsătorit cu o rudă mai îndepărtată, în timp ce tatăl său, Regele Christian al X-lea, a ales o mireasă destul de îndepărtată în familie. În Suedia, Gustaf Adolf, duce de Västerbotten, a urmat aceeași linie, alegând o rudă germană destul de îndepărtată. În același timp, cele două soții ale regelui Gustaf al VI-lea Adolf al Suediei erau nobile născute în Germania și în Marea Britanie și nu aveau aproape nicio legătură cu tânăra dinastie.

Prieteni, rude și nași în familiile regale scandinave

Cei trei monarhi scandinavi actuali sunt, de asemenea, nași pentru copiii celorlalți. Regina Margrethe a II-a este nașa Prințului Haakon al Norvegiei și a Prințului Carl Philip al Suediei. Regele Harald este nașul Prințesei Victoria a Suediei și al Prințului Joachim al Danemarcei, în timp ce Regele Carl XVI Gustaf este nașul Prințului Haakon al Norvegiei. În plus, cei trei monarhi și soțiile lor au devenit, de-a lungul anilor, prieteni foarte apropiați, care se vizitează reciproc și socializează în privat, departe de lumina reflectoarelor mass-media.

FOTO: Casa Regală suedeză



Recente pe Ok! Magazine

Rania a Iordaniei, 1 septembrie 2026, Foto Instagram (2) jpg
Regele Regatului Tooro al Ugandei, regele Oyo Nyimba Kabamba Iguru Rukidi al IV lea, profimedia 0597626864 jpg
Prințesa Eugenie și copiii săi   Instagram jpg
Regele Charles  foto   profimedia 1067438262 jpg
William și Harry, GettyImages (2) jpg
Ariane a Olandei, Profimedia (2) jpg
Harry și Meghan în 2021, GettyImages 1342104290 jpg
Prințul Carl Philip și Prințesa Sofia, GettyImages (3) jpg
Sisi  foto   profimedia 0265195460 jpg
Charles Spencer și Prințesa Diana   FOTO Profimedia jpg
Familia regală norvegiană, Profimedia (2) jpg
Marius Borg, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra la procesiunile funerare, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle și Prințul Harry la New York, octombrie 2023, Foto Getty (3) jpg
Harald Haaland, profimedia 1116363762 jpg
Prințul Philip și Regina Elisabeta după moartea Prințesei Diana pe 31 august 1997   Profimedia jpg
Prințesa Diana a murit într un accident pe 31 august 1997   Profimedia jpg
Regina Rania Pofimedia (2) jpg
FotoJet doliu case regale jpg