Nu te pui cu Charlotte! Fermecătoarea prințesă le-a arătat fraților George și Louis cum se trage cu arcul

Fără doar și poate, Prințesa Charlotte este vedeta familiei de Wales și fetița în vârstă de opt ani demonstrează asta cu fiecare ieșire în public.

Charlotte GettyImages 1253151788 jpg

Prințesa Charlotte și-a demonstrat abilitățile la tras cu arcul în cadrul unei apariții surpriză pe 8 mai, împreună cu Kate Middleton, Prințul William, Prințul George și Prințul Louis, în cadrul zilei naționale de voluntariat Big Help Out.

Fetița de opt ani i-a încântat pe voluntari când a ajuns la un cartier general al cercetașilor, din Londra, acolo unde familia de Wales a petrecut ore întregi ajutând la renovarea câtorva cabane de cercetași, pe care să le folosească membrii locali.

După aceasta, cei cinci membri ai familiei au participat cu bucurie la unele dintre activitățile propuse de cercetași - pictură cu degetele, prăjirea bezelelor sau tirul cu arcul.

Dintre cei trei frați, Prințesa Charlotte s-a simțit cel mai în largul ei atunci când a tras cu arcul și cu săgeata de plastic.

A doua născută a lui Kate Middleton și-a Prințului William a arătat ca un adevărat profesionist în timp ce și-a luat poziția de tras cu arcul și și-a privit ținta cu maximă concentrare.

Prințesa Charlotte a moștenit în mod clar talentele sportive ale mamei ei, reușind să-și atingă ținta de la prima încercare - lucru care spune multe despre siguranța de sine a micuței strănepoate a Elisabetei.

Prințul William, Kate Middleton și cei trei copii ai lor au marcat, prin activitatea lor de ieri, cea de-a treia zi a festivităților Încoronării Regelui Charles al III-lea. După ceremonia pompoasă de pe 6 mai, a urmat o zi de duminică în care tot regatul a sărbătorit cu mese colective întinse pe străzi și, pe seară, cu mult așteptatul concert organizat pe domeniul Castelului Windsor, acolo unde întreaga familie regală s-a strâns pentru a asculta artiști precum Lionel Richie, Katy Perry, Andrea Bocelli sau Take That. 

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg
Regina Camilla la dineul de stat în onoarea sultanului Omanului, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (1) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg