O altă Rose din viața Prințului William. Cine a fost prima lui mare iubire, de dinainte de Kate Middleton

Înainte ca actuala Prințesă de Wales să apară în viața lui, William a fost atras de o altă frumoasă pe nume Rose (alta decât Rose Hanbury, cea despre care se pune c-ar fi amanta prințului). 

Kate și William, Earthshot, Getty (2) jpg

De data aceasta, este vorba despre prima iubire a Prințului William, fiica unui ofițer de armată bun prieten atât cu Regele Charles, cât și cu răposata Regină Elisabeta, pe numele lui Ian Farquhar, care a închiriat o casă pe domeniul regal de la Highgrove.

Ei bine, se pare că Prințul William s-a întâlnit cu fiica acestuia, Rose Farquhar, în anul 2000, pe vremea când moștenitorul tronului a absolvit Colegiul Eton. Chiar dacă relația lor romantică nu a fost una de durată, este adesea descrisă drept „prima dragoste” a Prințului William.

Rose Farquhar, fosta iubită a lui William, într-o imagine din 2014
Rose Farquhar, fosta iubită a lui William, într-o imagine din 2014

Familia Farquhar a revenit în atenția publicului săptămâna aceasta, odată cu vestea privind moartea căpitanului Ian Farquhar, un prieten apropiat al regelui și o figură foarte iubită în înalta societate britanică.

Relația lui Will cu Rose a fost una intensă, dar nu a durat până în zilele universitare, Prințul William urmând să o întâlnească pe Kate, viitoarea Prințesă de Wales, la St. Andrews.

Rose și-a dorit o carieră de cântăreață, apărând în anul 2016 chiar și în emisiunea The Voice, un show de talente în care nu a progresat prea mult.

Rose Farquhar, la nunta ei din 2022
Rose Farquhar, la nunta ei din 2022

Peste ani, Rose Farquhar și Prințul William au rămas buni prieteni și se întâlnesc adesea la evenimentele și nunțile din înalta societate britanică. Ba chiar William a fost invitat la nunta fostei lui iubite, din decembrie 2022, cu George Gemmell, de profesie medic veterinar, eveniment care a avut loc în localitatea Tetbury din Gloucestershire.

Se spune că prințul s-ar fi strecurat, atunci, pe intrarea din spatele bisericii, pentru a avea parte de ceva discreție. 

Se pare că moștenitorul Coroanei britanice are o predilecție pentru acest nume, Rose...

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (1) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg