O nouă călătorie secretă a Prinților de Wales a fost dezvăluită, în timp ce Kate încă este spitalizată

Prințesa de Wales încă se recuperează după o intervenție chirurgicală abdominală într-o clinică din Londra.

William și Kate, Wales, Profimedia jpg

Multe planuri regale au fost date peste cap, însă sănătatea este cea care primează. Soția Prințului William trebuie să se facă bine cât mai repede, căci monarhia are nevoie de ea. Însă mai devreme de trei luni, Kate Middleton nu-și va relua îndatoririle regale. Mai mult, va lipsi de la multe evenimente unde era atât de așteptată.

V-am relatat la sfârșitul anului 2023 că Prințul William și Prințesa Kate aveau în plan o călătorie la Roma, în această primăvară. Mai mult ca sigur, nu se va mai efectua. Ba mai mult, a ieșit la iveală încă o excursie în care trebuiau să ajungă, dar care, la fel ca cea din Italia, nu a apucat să fie anunțată oficial, precizează The Telegraph.

Mai exact, cuplul plănuia să plece în Letonia, țară care se învecinează cu Estonia, Rusia și Lituania și care a fost vizitată anterior de Ducele și Ducesa de Edinburgh în 2022, pentru a sărbători legăturile Regatului Unit cu statul baltic.

Probabil că vizita a fost amânată acum, în aceste condiții, împreună cu călătoria cuplului în Italia, care urma să fie prima lor vizită comună în străinătate, la cererea guvernului, de când au devenit Prinț și Prințesă de Wales.

De asemenea, Kate Middleton va lipsi de la ceremonia BAFTA de duminică, 18 februarie, un eveniment la care a participat în ultimii ani și unde făcea furori cu ținutele sale.

Alte evenimente care probabil vor fi fost scoase din calendarul regal includ Săptămâna sănătății mintale a copiilor din februarie, slujba de Ziua Commonwealth-ului la începutul lunii martie și parada de Ziua Sf. Patrick.

De asemenea, probabil că nu va participa la slujba tradițională de Paște, deoarece nu se așteaptă să se întoarcă la muncă decât după vacanță. Vestea internării ei la spital a fost făcută miercurea trecută, a doua zi după operație.

Foto: Getty Images & Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg