O nouă fotografie adorabilă cu Regina Rania a Iordaniei și nepoata sa de doar trei luni, Iman

Este clar că regina-consoartă a Iordaniei este topită după noua membră a familiei hașemite.

Regina Rania a Iordaniei a devenit bunică pentru prima dată în luna august a acestui an, iar o nouă fotografie cu Iman, fiica Prințului moștenitor Hussein și a soției sale, Prințesa Rajwa, a fost distribuită pe rețelele de socializare.

Regina Rania a Iordaniei GettyImages 1426113968 jpg

Vinerea trecută, Regina Rania a Iordaniei a împărtășit o fotografie amuzantă cu nepoata ei, momentul fiind surprins în timp ce aceasta din urmă dormea în brațele bunicii, în timpul unei discuții online a Raniei. Cu ochelari pe nas și îmbrăcată într-o cămașă albă, Rania a Iordaniei apare în fața laptopului ei, conducând o ședință prin Zoom, cu bebelușul de doar trei luni ghemuit în brațele ei.

„Prima întâlnire prin Zoom a lui Baby Iman a avut loc puțin mai devreme, în această săptămână!”, a scris, amuzată, Regina Rania în mesajul care a însoțit poza publicată pe social media.

Pe 3 august, Palatul iordanian a anunțat nașterea primului copil al Prințului moștenitor Hussein și al soției sale, Prințesa Rajwa. „Lăudat să fie Dumnezeu pentru cele mai mari daruri ale Sale... Ne-ai înseninat viețile cu nepoata noastră prețioasă, Iman. Fie ca Dumnezeu să ne protejeze! Felicitări lui Hussein și lui Rajwa și Dumnezeu să vă umple viața cu binecuvântări și mulțumire”, a transmis atunci soția Regelui Abdullah al II-lea.

Nașterea primului copil al cuplului moștenitor a venit la un an și două luni de la nunta lor somptuoasă, organizată pe 1 iunie 2023, la Amman.

Prințesa Rajwa a Iordaniei Foto Profimedia (2) jpg

Este clar că frumoasa regină a Iordaniei, în vârstă de 54 de ani, nu doar că este topită după prima ei nepoată, dar îi și ajută foarte mult pe Hussein și pe Rajwa cu micuța în vârstă de doar trei luni, în această perioadă destul de copleșitoare pentru tinerii părinți. 

Foto: Profimedia, Instagram, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg