O nouă seară de gală cu „Principesa fotograf”, Sofia a României

Actualizat:

Zâmbitoare și purtând o ținută strălucitoare, sora mai mică a Majestății Sale Margareta a avut parte de un nou moment plin de glamour în lumina reflectoarelor.

Principesa Sofia a co-fondat cu Custodele Coroanei Fundația Regală Margareta. FOTO: Daniel Angelescu
Principesa Sofia a co-fondat cu Custodele Coroanei Fundația Regală Margareta. FOTO: Daniel Angelescu

Principesa Sofia este una dintre cele mai calde și mai delicate prezențe din Familia Regală română. Aceasta a ajuns în România imediat după Revoluție, împreună cu sora sa mai mare, Margareta - la vremea aceea, având titlu de Principesă moștenitoare -, dar s-a hotărât mult mai târziu să rămână definitiv în patria tatălui său, regretatul Rege Mihai.

Cunoscută pentru talentul său fotografic și pentru expozițiile sale sensibile organizate atât în țară, cât și în străinătate, „Principesa fotograf” a devenit, în ultimii ani, unul dintre cei mai activi membrii ai Casei Regale române. Iar luna trecută a avut ocazia de-a fi mai mereu în centrul atenției, și prin prisma evenimentelor oficiale aflate sub patronajul Familiei Regale române, dar și din motive personale, cum ar fi aniversarea celor 66 de ani, care a coincis cu lansarea unui nou album fotografic și cu vernisajul operelor sale la Galeria de artă “Galateca” din Capitală - la care au luat parte și surorile sale și cumnatul său, Principele Radu.

Zilele trecute, Principesa Sofia a României a fost din nou în prim-plan, la Gala Tinere Talente, organizată anual de Fundația Regală Margareta a României, la Teatrul Național București În calitate de vicepreşedinte al fundaţiei, sora mai mică a Majestății Sale Margareta s-a bucurat de prezența tinerilor muzicieni și artiști vizuali, bursieri ai programului național Tinere Talente, și a înmânat bursierilor diplomele pentru performanţa artistică în domeniul artelor vizuale şi al muzicii clasice.

Alegând pentru acea seară o bluză paietată neagră, cu revere din saten, și o fustă liliachie satinată în clini, Principesa Sofia a fost o prezență de-o eleganță discretă.

Între timp, sora sa mai mare, Margareta, și Principele Radu se află într-o nouă deplasare externă, de data aceasta în Marea Britanie.

FOTO: Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg