O prinţesă britanică s-a prezentat la Met Gala 2018. Ce ţinută a abordat?

Actualizat:
Heavenly Bodies: Fashion & The Catholic Imagination Costume Institute Gala   Arrivals jpeg

Nepoata Reginei Elisabeta a II-a s-a numărat printre numele sonore care au participat la ediţia de anul acesta a galei Met. Prinţesa de York a încercat să respecte cât mai mult cu putinţă tematica evenimentului, ”Heavenly Bodie: Fashion and the Catholic Imagination”, oare a reuşit?

foto: GettyImages

Prinţesa Beatrice de York, prezentă la Met Gala 2018

Prinţesa Beatrice a Marii Britanii a fost fotografiată păşind pe covorul roşu al celui mai mare eveniment de modă al anului. Cu această ocazie, prinţesa de 29 de ani a îmbrăcat o rochie lungă, într-o nuanţă de mov, cu mâneci transparente. A avut grijă să-şi accesorizeze rochia cu inserţii aurii, dar şi o diademă, ce aduceau aminte de obiecte sfinte catolice.

Nu a făcut public numele designerului care a îmbrăcat-o

Totuşi, nu putem spune că a fost una dintre cele mai reuşite ţinute ale serii, multe alte vedete reuşind să respecte întocmai dress-code-ul evenimentului. Prinţesa Beatrice a avut, însă, o ţinută ”safe”, care a clasat-o în topul apariţiilor cu bun-gust.

O ţinută ”safe”

Prinţesa Beatrice de York a sosit singură la Oscarurile din modă. Peste două săptămâni, prinţesa va participa la nunta verişorului ei, Prinţul Harry, cu fosta actriţă Meghan Markle.



Recente pe Ok! Magazine

Printesa Kate Middleton si Rose Hanbury   profimedia 0292149978 jpg
Colaj Harry William și familia jpg
Kate Middleton GettyImages 2300594413 jpg
Anne de Cleves soția lui Henric profimedia 0416507033 jpg
meghan markle si tatal foto arhiva personala thomas markle
Prințul Louis cu Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Netflix, Profimedia (2) jpg
Charlene și Albert, Ziua Națională, GettyImages (7) jpg
Rania în negru PNG
Letizia in Llanes, Profimedia (2) jpg
Meghan și Thomas Markle jpeg
 Alexandra Feodorovna, soția ultimului țar al Rusiei, Nicolae al II lea, Profimedia (3) jpg
Nicole Coste și Prințul Albert GettyImages 53222784 jpg
Romy Schneider în rolul Împărătesei Sisi a Austriei profimedia 0418443149 jpg
Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Regele Charles GettyImages 2273290275 jpg
Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate și perlele, GettyImages (1) jpg