O vară tristă pentru frumoasa prințesă. În timp ce regele și regina se relaxează pe plaje exotice, ea trăiește un chin

O schimbare legislativă recentă i-a schimbat existența acestei prințese daneze.

Vara nu ține cont de ranguri. Tiarele, rochiile de gală și costumele scorțoase dispar din garderoba regală, lăsând loc costumelor de baie, șlapilor și pălăriilor de soare. Cu mici excepții, ca în cazul Familiei Regale daneze.

Regina Mary  la plajă profimedia 0746178385 jpg

Regina la plajă, fiica la arme

Pe 6 iulie 2026, Familia Regală daneză a sosit la Gråsten, acolo unde va petrece o parte a verii, la palatul cu același nume. Este vorba despre un orășel pitoresc din sudul Danemarcei, situat în peninsula Iutlanda, în apropierea fiordului Flensburg și la doar câțiva kilometri de granița cu Germania. Regele Frederik și Regina Mary au sosit deja acolo împreună cu fiul lor cel mare, Prințul moștenitor Christian, și cu gemenii Josephine și Vincent.

Mary și Frederik cu copiii lor profimedia 1112012576 jpg

Rebela lor fiică în vârstă de 19 ani, Prințesa Isabella, nu și-a făcut încă apariția la reședința regală de vară, după ce tocmai a absolvit liceul și a avut parte de o ceremonie tradițională la Copenhaga, susținută de familie. A fost vorba, de fapt, despre o mare petrecere împreună cu colegii ei de clasă, un ritual de absolvire danez care semnalează începutul oficial al vieții de adult. Sărbătoarea are loc în fiecare an, la sfârșitul lunii iunie, atunci când elevii primesc o șapcă tradițională albă, care simbolizează finalizarea acestei etape a educației lor. Apoi, începe adevărata distracție: elevii se stropesc cu găleți cu apă și se înghesuie într-un camion decorat care colindă prin oraș, sărbătorind cu muzică și steaguri.

Prințesa Isabella a Danemarcei profimedia 1112715857 jpg

A doua în linia de succesiune la tronul Danemarcei, după fratele ei, intenționează să-și petreacă vara distrându-se la maximum, călătorind în diferite locații și participând la festivaluri în tendințe, pentru că, în august, va trebui să înceapă... armata. Și asta pentru că, din 2025, Danemarca a introdus serviciul militar obligatoriu și pentru femei, iar tânăra prințesă va petrece unsprezece luni în cadrul regimentului de husari. Ei bine, în timp ce adolescenta va face cunoștință cu viața cazonă, pentru restul familiei viața merge înainte, cel mai probabil într-o destinație turistică exclusivistă.

Ce-i drept, familia regală daneză este o clientă veche a paparazzilor, fiind surprinsă aproape în fiecare vară la plajă, cu Regina Mary în prim plan, arătând fabulos în costum de baie, și cu Frederik în plan secund, fără griji și atât de nederanjat de prezența fotografilor, încât a putut fi pozat chiar și-n timp ce se schimba de slipi, așa cum s-a întâmplat în 2024, în Porto Cervo din Sardinia.

Citește articolul complet despre vacanța de vară a prințeselor și reginelor europene în noul număr OK!, aflat acum pe piață. 

OK424 01 Coperta 1 png

Foto: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg
Ebba Henrietta Munck și Prințul Oscar al Suediei, profimedia 0117372610 jpg