Obsesie pentru mama lui moartă? Regele fără urmaș la tron i-a obligat pe supuși să-i sărbătorească defunctei ziua de naștere

Moartea Reginei-mame Sirikit, în octombrie anul trecut, nu a însemnat și sfârșitul unei tradiții: sărbătorirea zilei sale de naștere, pe 12 august, în tot Regatul Thailandei.

Regele Thailandei a menținut vie o tradiție adânc înrădăcinată în țară, în ciuda morții mamei sale, Regina Sirikit.

Regele Rama X al Thailandei și soția sa foto Facebook jpg

Pe 12 august, atunci când ar fi trebuit să împlinească 94 de ani, Regele Maha Vajiralongkorn a prezidat ceremonia care o aniversa. Deși ziua și-a schimbat sensul, servind acum mai degrabă la comemorarea reginei decât la aniversarea acesteia, ea rămâne semnificativă în calendarul thailandez, deoarece coincide cu Ziua Națională a Mamei încă din ultimii 50 de ani.

Ceremonia a avut loc în Sala Tronului din Marele Palat din Bangkok, acolo unde Regele Rama X a fost însoțit de Regina Suthida și alți membri ai familiei regale. Treizeci de călugări au participat la o ceremonie budistă în memoria lui Sirikit, în timpul căreia monarhul a făcut diverse ofrande.

Regele Rama X și mama lui Sirikit profimedia 0574589437 jpg

A fost o scenă diferită față de anii precedenți, deoarece Sirikit a murit pe 24 octombrie 2025, la vârsta de 93 de ani, după o lungă perioadă de deteriorare a sănătății. Ziua ei de naștere, însă, a continuat să fie sărbătorită chiar și în anii în care s-a retras din viața publică. Același lucru se întâmplase și cu fiica cea mare a monarhului, în ciuda faptului că fusese în comă mai bine de doi ani. Într-un final, Prințesa Bajrakitiyabha avea să moară pe 11 iunie 2026, la vârsta de 47 de ani.

La această ceremonie organizată pentru a o comemora pe mama sa, regele a aprins tămâie și lumânări și a participat alături de Suthida la diverse ritualuri religioase. Printre membrii familiei care au însoțit cuplul regal s-au numărat Prințesa Sirivannavari și Prințul Dipangkorn, singurii doi copii ai monarhului care apar în public, ultimul fiind moștenitorul nedeclarat al Coroanei.

Regat bogat caută moștenitor

De zece ani, Regele Rama al X-lea se află în fruntea familiei regale thailandeze. Și tot de atâția ani, suveranul se află într-o poziție delicată, deoarece niciunul dintre cei șapte copii ai săi nu este considerat în prezent un posibil succesor la tron. În Thailanda, băieții au prioritate față de fiice în linia de succesiune, chiar dacă acestea din urmă sunt mai mari de vârstă. 

Copiii Regelui Thailandei Rama X profimedia 0431007712 jpg
Mai multe pentru tine...

Nu ajută nici faptul că cel mai bogat rege și-a renegat patru dintre copii: este vorba despre cei patru fii avuți cu cea de-a doua soție, actrița Yuvadhida Polpraserth. Cât despre prințesa Sirivannavari Nariratana, cea mai cunoscută femeie regală din Thailanda, aceasta pare mai interesată de lumea modei decât de viața regală. Însă cutumele regale thailandeze actuale nu îi permit creatoarei de modă în vârstă de 39 de ani, chiar dacă și-ar dori, să-i succeadă tatălui ei în fruntea monarhiei.

Prințesa Sirivannavari profimedia 1113423358 jpg

Ca atare, singurul pretendent cu șanse ceva mai mari a rămas Prințul Dipangkorn Rasmijoti. Născut de a treia soție a regelui, Srirasmi, cel mai mic dintre copiii lui Rama X, care locuiește acum în Germania, nu a fost încă prezentat ca potențial moștenitor de către tatăl său. Conform unor publicații media internaționale, unul dintre motive este faptul că tânărul suferă de tulburare din spectrul autist, ceea ce l-ar împiedica să își îndeplinească responsabilitățile de monarh.

Rămâne de văzut cum va continua povestea și cui va reveni cea mai grea coroană din cea mai severă monarhie de pe glob. 

Foto: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Familia Regală marocană   Casa Regală marocană jpg
Regina Mary și Regele Frederik ai Danemarcei, GettyImages (1) jpg
Prințul William, Profimedia (3) jpg
Printul George, Printul William, Printul Louis, Printesa Kate, Printesa Charlotte, Regele Charles, Regina Camilla si Ducesa Sophie la Trooping the Colour 2024   profimedia 0881838195 jpg
FotoJet (87) jpg
Printesa Ameera profimedia 0176486357 jpg
Prințul Al Hussein bin Abdullah II, Prințesa Rajwa, Profimedia (1) jpg
Kate Middleton, Meghan Markle  foto   GettyImages, Profimedia jpg
Charlene de Monaco în alb, Brigitte Macron în negru, Profimedia (4) jpg
Prințul Harry a sărit cu parașuta în Canada, Profimedia (5) jpg
Regele Eadwig, Ælfgifu, Æthelgifu  Imagine generată cu AI png
Prințul Philip și Kate Middleton, GettyImages (5) jpg
Principesa Sofia la Festivalul Internațional de Film București 2026   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (5) jpg
Hortense Mancini, portret de Jakob Ferdinand Voet, profimedia 1011672808 jpg
Meghan și Harry la Muzeul Veteranilor din Melbourne, Profimedia (2) jpg
Nepoatele Prințesei Diana, gemenele Lady Amelia Spencer și Lady Eliza Spencer, Profimedia (1) jpg
Sverre Magnus cu sora Alexandra, GettyImages jpg
Prințesa Diana, și mama Frances Shand Kydd  foto   GettyImages jpg