Orgoliu la 78 de ani. Camilla, cuprinsă de mânie după ce a fost serios eclipsată de viitoarea Regină Kate, în timpul vizitei lui Trump

Regina Camilla a fost furioasă după ce a fost eclipsată complet de Kate Middleton în timpul vizitei de stat a lui Donald Trump în Marea Britanie – surse de la Palat au declarat pentru RadarOnline.com că Prințesa de Wales a fost „vedeta spectacolului”.

Kate Middleton și Camilla foto getty images jpg

Evenimentul de mare amploare, la care Trump și soția sa, Melania, au fost întâmpinați cu o procesiune în trăsură și un banchet fastuos la Castelul Windsor, a avut scopul de a proiecta unitate și grandoare în familia regală.

În schimb, potrivit surselor Palatului, acesta a expus cât se poate de clar tensiunile tot mai adânci dintre Regina Camilla și nora soțului său.

O sursă apropiată familiei regale a declarat pentru RadarOnline că „lucrurile au fost tensionate în culise. Toate privirile erau ațintite asupra lui Kate, iar Camilla era clar conștientă de acest lucru. Era furioasă că nu i se acorda atenție și știa că oamenii vor bârfi despre asta mai târziu”.

Așezarea la banchet, motiv de frustrare

Banchetul de stat nu a făcut decât să amplifice tensiunile. Kate, așezată lângă Donald Trump, a captivat în mod evident sala, în timp ce Camilla a stat de cealaltă parte a mesei, lângă Melania, care-a conversat în mare parte doar cu William, așezat lângă ea.

Kate Middleton cu președintele Donald Trump  foto   Profimedia jpg

Un invitat a declarat pentru RadarOnline că „Trump și-a îndreptat cea mai mare parte a conversației către Kate. Ea părea rafinată, încrezătoare, complet naturală. Contrastul cu Camilla era clar - și ea era conștientă de asta”.

Asemenea dinamici au alimentat speculațiile despre o dispută între cele două femei din inima casei regale.

Revenirea lui Kate la îndatoririle sale regale la începutul acestui an, după ce a terminat chimioterapia, a intensificat tensiunea dintre soția și nora Regelui Charles.

Un consilier al palatului a punctat că „Reginei Camilla nu-i place să fie eclipsată. Autoritatea crescândă a lui Kate are un aer regal și creează tensiuni între ele”.

Regina Camilla foto profimedia (1) jpg

Observația vine în contextul în care Regina Camilla s-a aflat pentru o clipă într-o situație socială stânjenitoare în ziua în care i-a întâmpinat pe soții Trump la Castelul Windsor, Prima Doamnă întrerupând o conversație pe care o avea cu Camilla după ce a văzut-o pe Kate în apropiere.

Kate a răspuns la fel după ce a văzut-o pe Melania, îndreptându-se direct spre Prima Doamnă. A urmat o discuție animată între Melania și Kate, în timp ce Regina Camilla părea că a rămas în afara conversației.

Kate Middleton, Regina Camilla și Melania Trump foto profimedia jpg

În plus, experta în limbaj corporal Judi James a observat pentru publicația britanică Daily Mail că Melania, în vârstă de 55 de ani, emană energii diferite în preajma Reginei Camilla (78) și a Prințesei Kate (43).

Melania Trump și Camilla la cina de stat GettyImages 2235423491 jpg

Potrivit lui Judi, Prima Doamnă a părut rezervată și a menținut o atitudine stoică atunci când a conversat cu Regina Camilla – experta observând momente de „stânjeneală” din partea americancei. Prin comparație, Judi a remarcat că Melania a părut mai animată și relaxată alături de Kate, lăsând garda jos și fiind mai autentică.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg