Lovitură grea pentru William și Harry: o persoană dragă familiei Dianei, în stare delicată: suferința care îi apropie după ani de tăcere

Actualizat:

După pierderea mamei lor, sora cea mare a Prințesei Diana a rămas apropiată de ce doi frați regali în încercarea de-a menține vie amintirea celei care a pierit înainte de vreme. Însă acum, când mătușa prinților William și Harry, este în suferință, durerea nepoților ei devine insuportabilă.

Diana William Harry jpeg

Nimic n-o poate înlocui pe cea care le-a dat viață, iar William și Harry știu cel mai bine acest lucru. Însă, după ce s-au despărțit definitiv de mama lor, cei doi frați regali au păstrat o legătură strânsă cu sora Prințesei Diana, Lady Sarah McCorquodale, relație care a fost în pericol de-a piere de tot.

Mătușa Prinților William și Harry a suferit „răni severe” după ce a căzut de pe cal, ne informează fratele ei. Lady Sarah McCorquodale, în vârstă de 70 de ani, a fost dusă de urgență la spital după ce a suferit o căzătură serioasă de pe cal.

Fratele ei mai mic, Contele Spencer, a făcut public faptul că Lady Sarah a fost implicată într-un accident cu puțin timp înainte. Acesta nu a dat detalii despre căzătură, însă a recunoscut că sora lui „ne-a dat de furcă” în spital. Glumea sau chiar a fost vorba despre o situație critică? Cel mai probabil, sora Prințesei Diana s-a aflat într-o situație deloc plăcută în spital și a lăsat să știe acest lucru.

„Sarah, care e cu aproape un deceniu mai mare decât mine, a dat de belea tot timpul, e destul de neastâmpărată. Încă mai călărește și a suferit o căzătură destul de serioasă de curând, în urma căreia a stat destul de mult timp în spital”, a început să povestească fratele lui Lady Di în timpul podcastului Rosebud al lui Gyles Brandreth.

image

„Este un pacient destul de pretețios, se pare, pentru că medicul a ajuns să-i spună cumnatului meu: «E o figură, nu-i așa?»”, a continuat acesta ușor amuzat. Cu alte cuvinte, răul a trecut și nu s-a ajuns la o situație medicală disperată, din fericire, însă asta nu înseamnă că nepoții ei, William și Harry, n-au tras sperietura vieții lor când au aflat că mătușa lor, cea care le amintește cel mai mult de mama lor, a căzut de pe cal la 70 de ani și-a fost internată de urgență în spital cu „răni serioase”.  

După moartea surorii ei mai mici, Lady Sarah a păstrat o legătură strânsă cu nepoții ei. Pe 19 mai 2018, a avut loc nunta dintre Prințul Harry și Meghan Markle, la Castelul Windsor, iar, înainte de marele eveniment, Palatul a emis un comunicat de presă în care a fost detaliată prezența lui Lady Sarah la nunta regală. „Prințul Harry își dorește nespus să-și implice familia mamei sale în nunta sa. Toți cei trei frați ai Dianei, Prințesa de Wales, vor participa la eveniment și vor menține vie amintirea regretatei Prințese în ziua cea mare”.

image

În iulie 2021, Harry s-a reunit cu mătușa lui la evenimentul de comemorare a Prințesei Diana (foto sus), când a fost dezvelită statuia acesteia. Lady Sarah a menținut legătura și cu viitorul rege britanic, însoțindu-l pe William la mai multe evenimente caritabile din Lincolnshire. Și, tot plină de entuziasm, a participat și la nunta lui William cu Kate Middleton, în 2011.

Cu siguranță că frații regali se bucură că mătușa lor se simte mai bine acum și se recuperează după accidentul care îi putea fi fatal, însă s-au temut, pentru o vreme, pentru sănătatea și chiar viața mătușii lor adorabile.

foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Cum au apărut la Royal Ascot 2025 Lady Eliza Spencer și Lady Amelia Spencer, GettyImages (1) jpg
Mary Frederik înmormântare Harald, Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe la funeralii profimedia 1132824527 jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Profimedia (4) jpg
colaj profimedia getty images jpg
Napoleon și Josephine  profimedia 0287302413 jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
Prințul Harry, Meghan Markle, Archie, Lilibet foto Instagram Meghan jpg
Meghan Markle, Prințul Harry la Invictus Games  foto   Getty jpg
Alianța Scandinavă   Regele Carl Gustaf al Suediei, Regele Haakon al Norvegiei și Regele Frederik al Danemarcei la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132787417 jpg
Marius Borg, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra la procesiunile funerare, Profimedia (5) jpg
Mette, Haakon, înmormântare, profimedia 1132759913 jpg
Regina Rania Regina Mary si Charlene la Oslo
funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132749247 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Regele Felipe la funeraliile Regelui Harald al Norvegiei de la Oslo  profimedia 1132560431 jpg
Prințesa Lalla Meryem profimedia 0216949686 jpg
Prințul George vs  Prințul William la Colegiul Eton   Profimedia jpg