Paştele în familia Regală FOTO

Actualizat:
FII9604F17 jpeg

Cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii a fost mereu un prilej de reunire a Familiei Regale şi o bună ocazie de-a reitera tradiţiile din sânul vechii Case Regale.

Regele Ferdinand şi Regina Maria s-au aflat la Iaşi, în zilele de Paşti ale anului 1918.

Paştele, sărbătoare fundamentală a lumii creştine, a fost şi este celebrată de Familia Regală a României după obiceiurile şi tradiţiile naţionale. Toţi regii şi reginele noastre au petrecut, generaţie după generaţie, zilele de Paşti în sânul familiei, înconjuraţi de personalul Casei Majestăţii Sale.

Sfânta sărbătoare a Paştelui a fost, încă de la venirea în ţară a Principelui Suveran Carol I, considerată de Familia Domnitoare drept sărbătoarea cea mai importantă a anului. În toate generaţiile regale, de la Carol şi până astăzi, noaptea de Înviere, ca şi zilele Paştelui şi, ulterior, sfânta zi a Înălţării, au fost prilejuri de comuniune sufletească şi de credinţă pentru Majestăţile Lor şi Alteţele Lor Regale.

image

Eticheta Curţii Domneşti prevedea că în Vinerea Mare suveranul, Carol I, însoţit de Casa Civilă şi de Casa Militară, asista la ceremonia oficiată la Mitropolie. Din suită mai făceau parte şi reprezentanţii Guvernului, ai camerelor Parlamentului, ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi oficialităţi locale. Ceremonialul reglementa şi ordinea în care se făcea înconjurarea bisericii, suveranul fiind primul alături de Mitropolitul Primat. De asemenea, participa şi la Slujba de Înviere, în sâmbăta Paştelui, având parte de aceeaşi suită. Momentul în care Mitropolitul rostea „Hristos a înviat“ era urmat de 101 tunuri de pe Dealul Spirei. Ţinuta era de „mare doliu“ în Vinerea Mare, adică frac pentru civili, „cu cravată şi mănuşi negre, decoraţiuni şi marele cruci fără lentă“, şi de ceremonie în ziua de sâmbătă: frac cu cravată şi mănuşi albe şi decoraţiunile în forma reglementară.

image

Regele Carol al II-lea şi Principele Moştenitor Mihai, de Paşti, circa 1938-1939

Regele Ferdinand I şi Regina Maria, apoi Regele Carol al II-lea şi, în anii 1940, Regele Mihai şi Regina-mamă Elena, au sărbătorit, alături de români, noaptea Învierii Mântuitorului.

Regele Carol al II lea şi membrii Familiei Regale participau atât la slujba deniei, oficiată în paraclisul Patriarhiei, cât şi la Slujba de Înviere, uneori la Biserica "Domniţa Bălaşa", alteori la Patriarhie.

Regele Mihai şi Regina-mamă Elena au sărbătorit de fiecare dată cu evlavie şi mare respect zilele de Paşti, în dificilul deceniu al anilor 1940

Regele Mihai evoca slujbele din noaptea Învierii, când militarii îmbrăcau ţinuta de gală, iar demnitarii civili veneau îmbrăcaţi în frac. În afară, însă, de noaptea de Înviere, restul zilelor de Paşti, la fel ca şi Crăciunul, erau petrecute de Regele Mihai şi de Regina-mamă Elena într un mod cât mai restrâns şi mai intim, la reşedinţa regală de la Săvârşin sau la Sinaia.

În perioada exilului, Familia Regală a României a petrecut foarte multe vacanţe în Grecia, la reşedinţa Familiei Regale greceşti de la Tatoi, unde regăseau o atmosferă apropiată de cea din România, în special în perioada Crăciunului şi a Paştelui. La acea vreme, Regina Sofia a Spaniei era principesă a Greciei şi arăta o mare afecţiune pentru principesele României, pe care le ducea la biserică sau le învăţa colinde sau cântece.

Pentru noi, cei din România de astăzi, cea mai cunoscută sărbătoare pascală petrecută de Familia Regală în ţară a fost cea din anul 1992. Un milion de bucureşteni au ieşit pe străzi ca să-l vadă pe Regele Mihai I şi să-i mărturisească iubirea şi respectul. Scurta şedere a suveranului a fost un triumf. Atunci, Regele Mihai şi Regina Ana, însoţiţi de Principesa Elena şi de fiul ei, Nicolae, au sărbătorit primul Paşti de după alungarea Familiei Regale din România. Au fost zile rămase gravate în istorie şi în memoria afectivă a conaţionalilor noştri.

Familia Regală de Paşti la Timişoara, în anul 1997, în faţa catedralei ctitorită de Regele Mihai în anul 1947

În ultimele trei decenii, Familia Regală a participat la slujbele de Înviere în arhiepiscopii şi episcopii istorice, cum sunt cele de la IaşiClujCraiova, Timişoara, Alba Iulia sau Galaţi, precum şi în episcopii nou-înfiinţate, precum cele din GiurgiuDevaStockholm sau Madrid.

După 1997, ceremonialul participării Familiei Regale la slujba de Înviere a fost relativ simplu. Cu câteva minute înainte de miezul nopţii, suita regală intra în catedrala unde se oficia ceremonia, iar Regele Mihai era primul care primea lumina sfântă, după care primea Regina Ana. Familia Regală împărţea apoi lumină credincioşilor prezenţi şi, timp de o jumătate de oră sau o oră, asista la Slujba de Înviere. De fiecare dată, Regele Mihai adresa credincioşilor formula tradiţională de salut: „Hristos a înviat!“. De regulă, în prima zi de Paşte, Regele şi Regina erau invitaţi la un dejun pascal, la reşedinţa episcopală sau arhiepiscopală.

În anul 1997, Regele Mihai şi Regina Ana au sărbătorit noaptea de Înviere la Timişoara, onorând totodată pe cei căzuţi în 1989, în lupta lor pentru libertate. Începând din acel an, Regele Mihai a dorit să împărtăşească sărbătoarea cea mai importantă a anului de fiecare dată în altă comunitate. Astfel, Familia Regală a sărbătorit sfânta noapte a Învierii la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, la Catedrala Mitropolitană din Craiova, la Catedrala Mitropolitană din Cluj, la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, la Catedrala Episcopală din Oradea, la Episcopia de Giurgiu şi la cea din Deva.

Familia Regală sărbătorind Paştele în anul 2006, la Galaţi.

În anul 2009, în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, inaugurată de Regele Carol I şi de Regina Elisabeta în anul 1887.

În anumiţi ani, Familia Regală a dorit să fie alături de românii care trăiesc în afara graniţelor ţării. În 2010, Regele Mihai şi Familia Regală au fost în mijlocul românilor din Madrid, în noaptea Învierii, în anul 2011, Familia Regală s-a aflat la Londra, iar în anul 2015 la Stockholm, la Episcopia Ortodoxă Română din Nordul Europei. În anul 2012, Custodele Coroanei şi Principele Radu au sărbătorit noaptea de Înviere la Marea Moartă.

În anul 2015, Custodele Coroanei şi Principele Radu au sărbătorit, pentru prima oară, Paştele la Chişinău. Noaptea Învierii a fost sărbătorită la Catedrala Mitropolitană, dar şi la Biserica Sfinţii Petru şi Pavel.

Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu la Chişinău, de Înviere, în anul 2015.



Recente pe Ok! Magazine

Prințul William și Prințul Edward, GettyImages (3) (1) jpg
Prințul Harry foto Profimedia (1) jpg
Andrew Mountbatten Windsor, GettyImages (3) jpg
Kate Middleton GettyImages 2263070025 jpg
FotoJet (56) jpg
Regina Elisabeta cu copiii ei  foto   profimedia 0054013650 jpg
regele felipe, regina letizia, printesa leonor si infanta sofia madrid 12 octombrie foto profimedia (4) jpg
Regina Letizia foto profimedia 1054782517 (4) jpg
Prințul William și părinții lui, Charles și Diana  foto   GettyImages jpg
Prințesa Estelle a împlinit vârsta de 14 ani, Instagram (1) jpg
Meghan Markle și Prințul Harry foto profimedia 1078215083 jpg
Kate Middleton foto profimedia 1078494226 (3) jpg
Prințul William și Regina Camilla la slujba Commonwealth pe 11 martie 2024, la Londra, Getty Images (3) jpg
Mary, ravisantă cu pantofi Manolo Blahnik (5) jfif
fostul Print Andrew si Jefferey Epstein jpeg
Regina Letizia si Regele Felipe   Casa Majestatii Sale jpg
Prințul Andrew și Regele Charles   GettyImages 1252754598 jpeg
Prințesa Ingrid Alexandra a Norvegiei și fratele ei vitreg, Marius Borg Høiby, profimedia 0953459392 jpg