Pe lângă Charles, Juan Carlos nu mai pare atât de rău! Regele emerit al Spaniei, ovaționat în Franța, în timp ce Londra fierbe în scandaluri

În timp ce suveranul britanic este ridiculizat la televiziune și pus la zid de propriul cumnat, controversatul monarh spaniol autoexilat primește aplauzele publicului.

Charles vs. Juan Carlos.
Charles vs. Juan Carlos. Foto: Profimedia

La Ferté‑Vidame, în inima Franței, Regele Juan Carlos a fost primit ca-n vremurile când domina scena europeană. Pe 20 septembrie, suveranul emerit al Spaniei a sosit, cu o întârziere notată cu umor de presa locală, pentru a primi cel de‑al 51‑lea Prix Saint‑Simon, acordat pentru volumul său, „Réconciliation”. A fost, practic, un moment istoric: primul suveran premiat în 51 de ani de existență a distincției. Iar Juan Carlos nu a venit singur, ci însoțit de Infanta Elena, fiica sa cea mare, și două dintre nepoatele sale, Victoria de Marichalar și Irene Urdangarin, fiica cea mică a Infantei Cristina.

Pentru cele două tinere, este o premieră: „Prima dată când Victoria și Irene își însoțesc bunicul într‑o deplasare semi‑oficială în Europa”, notează „Vanitatis”. Ele s‑au așezat în primul rând, în Ferme de la Richardière, o zonă a domeniului deschisă publicului special pentru acest eveniment.

Publicul a fost numeros, mult peste așteptări, atras de aura celui mai spumos rege al Spaniei. Primarul Michel Blot a spus, vizibil încântat: „De obicei vin 200–250 de oameni. Astăzi sunt 400. E enorm!”

Juan Carlos a fost vizibil emoționat. A vorbit despre geneza cărții sale, scrisă după plecarea de la Palatul Zarzuela și stabilirea în Abu Dhabi, „unde distanța i‑a permis să privească retrospectiv, între îndoieli și răni, dar fără amărăciune”. Pentru el, „Réconciliation” este „o decizie neobișnuită pentru un rege și un mod de a lăsa mărturie propria versiune a istoriei”. A mulțumit Franței „pentru această recunoaștere” și a descris volumul ca „ultimul său dar lăsat spaniolilor”.

În timp ce Juan Carlos e celebrat, Charles se luptă cu fantomele trecutului

Contrastul cu ce se întâmplă la vecinii din nord este izbitor. În timp ce Regele Juan Carlos primește premii și continuă să aibă adepții săi, Regele Charles este ironizat la „Saturday Night Live UK”, unde un sketch îl arată incapabil să‑și recunoască fosta soție, Diana, reînviată ca robot AI.

Mai multe pentru tine...
Doi monarhi împovărați de ani și de un trecut zbuciumat.
Doi monarhi împovărați de ani și de un trecut zbuciumat. Foto: Profimedia

Scena vine pe fondul dezvăluirilor incendiare din cartea lui Charles Spencer, „Swan Song: Diana, My Sister”, în care fratele prințesei susține că Charles ar fi spus, după moartea ei: „O vom uita destul de repede.” 

Și nu putem ignora diferența: unul este premiat pentru un volum de memorii, altul este îngropat de alt volum de memorii. Pe unul, îl ridică, pe altul îl coboară, iar publicul e singurul care se bucură de spectacol.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg