Pippa Middleton a născut, ieri, un băiat

Actualizat:
1 pippa middleton gettyimages 1051949016 jpg jpeg

Evenimente peste evenimente la casa regală britanică! Ieri, când toată lumea vuia despre sarcina lui Meghan Markle, sora lui Kate Middleton dădea naştere unui băieţel perfect sănătos la maternitatea privată Lindo Wing, acolo unde sora ei mai mare i-a adus pe lume pe cei trei copii ai ei.

Pippa, în vârstă de 35 de ani, a fost adusă la maternitate ieri în jurul orei locale 10.30 am de către soţul ei, James Matthews, şi l-a născut pe fiul ei trei ore mai târziu, la 1.58pm.

Cei doi au ajuns, aşadar, la spital, la puţin timp după ce Prinţul Harry şi Meghan Markle au anunţat că vor deveni părinţi în primăvara anului viitor. 

image

Un purtător de cuvânt al Palatului Kensington a declarat că Ducii de Cambridge sunt extrem de fericiţi pentru Pippa şi James. O sursă apropiată familiei celor doi a declarat  pentru DailyMail.co.uk că atât mama, cât şi bebeluşul sunt în perfectă stare de sănătate.

Naşterea a avut loc la circa două zile după ce Pippa şi James participau la nunta Prinţesei Eugenie, vinerea trecută.



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton și Prințul William GettyImages 2297186397 jpg
Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg