Planurile de succesiune au fost demarate încă dinainte de-a face Regele Charles cancer. De ce atâta grabă?

Planurile de succesiune în cadrul monarhiei britanice nu au apărut brusc, odată cu diagnosticul de cancer al Regelui Charles al III-lea, ci erau deja în desfășurare în acel moment. Deși vestea bolii a generat neliniște atât în rândul publicului, cât și în interiorul palatului, realitatea este mai complexă decât pare la prima vedere.

image

Un factor esențial în demararea planurilor de succesiune îl reprezintă vârsta la care Charles a urcat pe tron. Fiind cel mai în vârstă Prinț de Wales devenit rege, era firesc ca instituția monarhică să înceapă din timp pregătirile pentru tranziția viitoare. Potrivit autorului regal Tom Quinn, planificarea succesiunii era deja o prioritate înainte ca Charles să fie diagnosticat sau chiar înainte să devină rege, tocmai din cauza acestui context legat de vârsta lui înaintată.

Astfel, atenția se îndreaptă inevitabil către Prințul William, moștenitorul tronului. Deși există percepția că acesta ar urma un fel de „antrenament” formal pentru a deveni monarh, lucrurile nu funcționează chiar așa în realitate. Așa cum subliniază istoricul regal Robert Hardman, rolul de rege nu vine cu un manual de instrucțiuni, este mai degrabă învățat prin observație și experiență directă.

Și exact ceea ce se întâmplă acum este o intensificare a responsabilităților lui William, trebuie să recunoaștem cu toții. El preia treptat sarcini și îndatoriri pe care le-ar fi îndeplinit în mod normal Charles, un proces care a fost accelerat de situația medicală a Regelui. Astfel, nu e vorba despre o schimbare de direcție la Palat, ci despre o accelerare a unui plan deja existent.

În ciuda mesajelor oficiale optimiste venite de la Palat, incertitudinile persistă. Autorul Christopher Andersen descrie situația ca fiind „în mișcare”, sugerând că, în realitate, starea regelui rămâne… delicată. Să nu uităm că suveranul britanic nu și-a încheiat încă ședințele de chimioterapie, deci cancerul său n-a intrat în remisie! Acest contrast între comunicarea publică și îngrijorările din culise alimentează speculațiile care există deja.

image

„Sper să trăiesc suficient cât să văd cum crește”, a spus Regele Charles, într-o vizită în Italia, când el și Regina Camilla plantaseră un copac. E o replică, dată acum ceva vreme, destul de inofensivă, însă în contextul actual complicat – cu un rege bolnav de cancer și la o vârstă apreciabilă – ne pune pe toți pe gânduri ce-i rezervă oare viitorul.

foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg
Prințesa Kate a vizitat Spitalul Comunitar Chase din Bordon, Hampshire, Profimedia (1) jpg
Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg