Portretul frumoasei "rezerve" de la palatul danez: Prințesa Isabella, o adolescentă rebelă

Are doar 15 ani, e frumoasă foc și este a treia în ordinea de succesiune la tron, după tatăl și fratele ei mai mare.

Isabella a Danemarcei profimedia 0707880220 (3) jpg

Cea mai mare nepoată a Reginei Margrethe a Danemarcei (82 de ani), se metamorfozează, încet-încet, într-o tânără frumoasă, așa cum a fost și mama ei, Prințesa Mary, atunci când i-a furat inima Prințului moștenitor Frederik. Ce-i drept, începutul anului 2023 a găsit casa regală daneză într-o atmosferă tensionată, după ce bunica ei a decis să taie în carne vie și să-și lase patru nepoți fără titluri regale. Este vorba despre cei patru copii ai Prințului Joachim, unchiul tinerei în cauză. Isabella se numără, însă, printre norocoșii nepoți ei reginei ce mai pot răspunde, încă, la apelativul de Alteța Voastră Regală. Dar nu doar acest lucru este fascinant în ceea ce-o privește pe simpatica brunetă cu ochi albaștri.

Născută pe 21 aprilie 2007, Prințesa Isabella este a doua născută dintre cei patru copii ai Prințului Moștenitor Frederik și-ai soției lui de origine australiană, Prințesa Mary. Ea are un frate mai mare, Prințul Christian, de 16 ani, și doi frați mai mici, gemenii Vincent și Josephine, de 11 ani.

Un aspect destul de interesant despre prințesa daneză este că tânăra împărtășește aceeași zi de naștere cu regretata Regină Elisabeta a II-a a Angliei, și anume 21 aprilie. Bunica prințesei, Regina Margrethe, a fost, de asemenea, o prietenă apropiată și verișoară îndepărtată a celei mai longevive regine britanice din istorie. Mai mult, aceasta a fost și prima față regală internațională care și-a transmis condoleanțele Regelui Charles, după moartea mamei acestuia.

A treia în linia de succesiune la tronul danez după tatăl său și fratele mai mare, Prințesa Isabella se prezintă ca o tânără sigură pe ea și sofisticată, fiind la fel de pasionată de modă precum celebra ei mamă. Ba mai mult, la evenimentele oficiale la care participă și Isabella, adolescenta obișnuiește să poarte chiar haine din dulapul Prințesei Mary, așa cum s-a întâmplat cel mai recent la confirmarea ei religioasă de anul trecut. Atunci, frumoasa Isabella a fost fotografiată purtând un blazer alb elegant, cu pantaloni asortați, o ținută purtată anterior de mama ei, într-o vizită din 2017 în Suedia.

Prințesa Isabella Mary Danemarcei 327426138 504658155086509 3556277903820508695 n jpg

Umblă vorba, însă, că Isabella n-ar fi doar un motiv de mândrie pentru mama ei, ci i-ar da și ceva bătăi de cap acesteia, ca orice adolescentă cu toane, până la urmă. O mică răfuială publică pe care aceasta a avut-o cu Prințesa Mary a făcut valuri în presa daneză, în urmă cu doi ani, la confirmarea fratelui său mai mare, Prințul Christian.

Într-un clip devenit viral, familia regală daneză poate fi văzută pregătindu-se pentru fotografii, în timp ce Isabella o urmează pe bunica ei, Regina Margrethe, pe scări către ceremonie. Prințesa Mary este cea care o oprește pe fiica ei și-i cere să se întoarcă pentru mai multe poze. Frustrată, Isabella îi răspunde nepoliticos lui Mary: „N-ai spus că trebuie să merg cu bunica? Ești complet confuză?".

Istoricul regal Oskar Aanmoen a comentat pentru publicația New Idea că Isabella are o personalitate puternică și că nu se teme să o arate, chiar și atunci când este în public și toți ochii sunt pe ea. „Isabella este în mod clar una dintre cele mai independente femei din familia regală daneză”, explică Aanmoen. „Întotdeauna are replicile la ea și pare foarte sigură pe ea, chiar dacă camerele sunt îndreptate asupra ei.”

Desigur că Prințesa Mary nu poate fi decât îngrijorată de faptul că are acasă o adolescentă cu atitudine, bașca a doua născută în familia moștenitoare (doar Prințul Harry ne-a arătat de ce este capabil un al doilea născut). „Cum Isabella este hotărâtă și independentă de la această vârstă fragedă, ne putem imagina ce figură puternică va fi ea în viitor”, spune Aanmoen, adăugând că supușii danezi iubesc atitudinea ei rebelă.

Foto: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg