Portretul reginei Elisabeta va fi dat jos de la Universitatea Oxford. Motivul este uluitor, iar secretarul Educaţiei califică acţiunea drept ”absurdă”

Actualizat:
1 regina elisabeta a marii britanii tanara 3 jpg jpeg

Universitatea Oxford a luat o decizie care a revoltat multe persoane şi oficiali din Marea Britanie. Mişcarea cancel culture iată că o afectează şi pe regină. Cum este posibil?

4 oxford png png

Studenţii unui colegiu din cadrul Universităţii din Oxford au votat pentru eliminarea portretului ei, expus în camera comună a Magdalen College (MCR), care are o lungă asociere cu membrii familiei regale.

Comitetul MCR, format din studenţi absolvenţi, a votat pentru retragerea portretului bazat pe o fotografie din 1952, susţinând că reprezintă un simbol al „istoriei coloniale recente”.

Portretul a fost acum eliminat, potrivit preşedintelui Comitetului. Secretarul educaţiei, Gavin Williamson, a intervenit aseară condamnând mişcarea „absurdă”.

Preşedintele MCR, Matthew Katzman, a declarat pentru The Telegraph: „A fost eliminată. S-a decis să fie lăsată camera comună neutră. Despre asta era vorba.”

„Colegiul va avea o mulţime de picturi, dar camera comună este menită să fie un spaţiu în care toţi să se simtă bineveniţi”.

Decizia de a elimina imaginea a provocat critici pe scară largă, inclusiv din partea domnului Williamson, care a spus: „Studenţii de la Universitatea Oxford elimină o imagine a reginei… este pur şi simplu absurd.”

„Este şeful statului şi un simbol al ceea ce este mai bun în Regatul Unit. În timpul lungii sale domnii, a lucrat neobosit pentru a promova valorile britanice de toleranţă, incluzivitate şi respect în întreaga lume”.

Magdalen a indicat că nu va interveni pentru a inversa decizia.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Kate și Prințul William la Ziua Comemorării 2026   GettyImages 2303551313 jpg
Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg