Povestea împăraților emeriți ai Japoniei. Moderna Michiko l-a refuzat repetat pe Akihito!

Împărăteasa emerită a Japoniei a împlinit duminică 90 de ani. Dintre aceștia, 30 de ani i-a petrecut pe tron, ca împărăteasă consoartă, deși ea inițial nici nu a vrut să fie soția lui Akihito al Japoniei.

Un cuplu de împărați „altfel” în istoria Japoniei. FOTO: Profimedia
Un cuplu de împărați „altfel” în istoria Japoniei. FOTO: Profimedia

Soția Împăratului Akihito al Japoniei nu a fost o împărăteasă ca celelalte. Michiko Shoda, recent spitalizată în urma unei căzături, a împlinit, pe 20 octombrie, venerabila vârstă de 90 de ani. Din tinerețe, fosta Împărăteasă a Japoniei a zguduit codurile societății nipone, în special prin întâlnirea neconvențională cu viitorul său soț, Akihito, în 1957. Moștenitoarea uneia dintre cele mai bogate familii din țară avea doar 22 de ani la acea vreme, dar avea deja o frumusețe și un caracter despre care toată lumea vorbea și care o făceau unică. Ca să fie „și mai rău”, studiase la Harvard și Oxford, ceea ce făcea din ea o tânără strălucită și cultă.

Dar, la fel ca în basmele moderne, Michiko nu se grăbea să se căsătorească. Spre deosebire de femeile japoneze din vremea sa, ea aspira la independență și, dacă ar fi fost să se logodească vreodată, la o căsătorie din dragoste, nu din conveniență. Astfel, într-o zi din august 1957, ea s-a întâlnit cu Prințul moștenitor Akihito, în vârstă de 24 de ani. Deși acesta era considerat a fi cel mai frumos bărbat din țară, Michiko nu i-a acordat prea multă atenție și chiar i-a aplicat o corecție în timpul unei partide de tenis la dublu. Un „afront”, cum o descria „Vanity Fair” într-un profil din 2021, care, împotriva tuturor așteptărilor, l-a cucerit imediat pe viitorul împărat.

Sedus, Akihito i-a cerut îndrăzneaței Michiko mâna, dar răspunsul ei a fost „Nu”. Și nu doar o dată, ci de mai multe ori la rând! Pentru o femeie tânără și educată, care a gustat din viața „occidentală” în călătoriile sale în jurul lumii, sacrificarea vieții pentru o uniune cu o miză atât de mare ieșea din discuție.

Totodată, „agenția” care se ocupă de Familia Imperială nu vedea cu ochi buni această femeie sigură pe sine și independentă, care provenea dintr-o familie foarte bogată, dar care nu avea rădăcini nobile. Mama moștenitorului, Nagako de Kuni, a fost prima care s-a opus uniunii lor. Când a murit, în 2000, Reuters a relatat din diverse surse apropiate tronului că defuncta împărăteasă a făcut tot ce i-a stat în putință, după căsătoria fiului ei, pentru a-și duce nora la depresie, spunându-i în repetate rânduri că nu este potrivită să ocupe această poziție și că nu merită să fie cu Akihito.

Într-un final Michiko, poreclită de popor „Micchi”, a cedat insistențelor, iar Akihito a reușit în cele din urmă să-și convingă familia că mariajul cu această tânără cu temperamentul lui Sissi era cea mai bună alegere pentru viitorul său. La 10 aprilie 1959, cei doi s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii tradiționale transmise la televiziune și la care au participat 500.000 de oameni pe străzile din Tokyo. Japonezii au apreciat-o pe această femeie de rând care se înclina în fața supușilor săi și nu ezita niciodată să dialogheze cu ei.

Presa a vorbit despre un „boom Micchi”, referindu-se la modernizarea Casei Imperiale. În țară și în străinătate, Împărăteasa Michiko i-a cucerit pe toți cei pe care i-a întâlnit, de la Regina Elisabeta a II-a și Ronald Reagan la Regele Willem-Alexander și Regina Maxima din Țările de Jos și Regina Margrethe a II-a a Danemarcei. Foarte apreciată, ea a contribuit în mod incontestabil la șlefuirea imaginii familiei și, oriunde merge, ea și soțul său inspiră deopotrivă tandrețe și respect.

În 1989, la vârsta de 55 și 56 de ani, popularul cuplu a urcat pe tronul Crizantemei. Așa cum era definit în Constituția japoneză din 1947, rolul lor era limitat la acela de „simboluri ale statului și ale unității poporului japonez”, dar Împărăteasa Michiko, la fel ca alte figuri imperiale dinaintea ei, și-a lăsat amprenta asupra țării. Ea și Akihito au trei copii: pe Naruhito (64) - actualul Împărat al Japoniei, căsătorit cu Masako, pe Fumihito (59) și pe Sayako (55). Alături de soțul ei, „Micchi” a fost împărăteasă timp de mai bine de 30 de ani, până când soțul ei a abdicat în 2019 în favoarea fiului lor cel mare.

FOTO: Profimedia, Getty Images, Agenția Casei Imperiale



Recente pe Ok! Magazine

Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg
Ebba Henrietta Munck și Prințul Oscar al Suediei, profimedia 0117372610 jpg
Kate Middleton Prințul William GettyImages 2274547865 jpg