Prea cheltuitori? Frederik și Mary răspund cu o evaluare a primului lor an ca regi ai Danemarcei

SuveraniI danezi au publicat un raport detaliat privind primul lor petrecut la cârma regatului.

Regele Frederik și Regina Mary   Casa Regală daneză (2) jpg

În urmă cu un an, viața lui Frederik și a lui Mary ai Danemarcei a luat o întorsătură radicală. Regina Margrethe a II-a a abdicat în mod neașteptat în favoarea primului ei fiu și a soției sale, care au fost proclamați noii monarhi ai țării în ianuarie. De atunci, cuplul și-a îndeplinit angajamentele și îndatoririle regale cu integritate și pricepere, continuând în același timp să se ocupe de familia lor.

Cu toate acestea, cei doi au primit o mulțime de critici din partea presei și a cetățenilor danezi. Una dintre cele mai controversate chestiuni a fost banii pe care i-au cheltuit în primul lor an de domnie. Imediat ce au urcat pe tron, s-a raportat că guvernul danez a crescut finanțarea pentru Casa Regală. Justificarea dată a fost că acum existau doi monarhi și acest lucru însemna mai multe cheltuieli, mai exact peste 6,3 milioane de euro.

O altă problemă care a provocat agitație în Danemarca au fost vacanțele lor constante. Regele și Regina dispăreau de pe o zi pe alta pentru a zbura în Australia, de unde este originară Mary și unde locuiește familia ei. După ce nu a anunțat public aceste călătorii, Casa Regală a fost nevoită să raporteze, prin intermediul presei „Billed-bladet”, că deplasarea a fost planificată și de scurtă durată.

La scurt timp după aceea, acuzațiile au fost din nou accentuate cu ocazia unei noi călătorii a Regelui Frederik și a Reginei Mary la Madrid. Ziarele și revistele daneze au subliniat că, prin această deplasare, Frederik și Mary „părăsesc din nou” țara. De ce? Pentru că la Viena avea loc un meci al echipei daneze de handbal feminin, unde sportivele jucau pentru medalia de aur.

Frederik și Mary au publica un raport oficial

„Bine ați venit la raportul anual al Familiei Regale pentru 2024. 14 ianuarie 2024 a fost o dată istorică în istoria Danemarcei”. Cu aceste cuvinte începe lungul raport pe care Coroana daneză l-a făcut public prin intermediul profilului său oficial. Christian Schönau, mareșalul de protocol al Curții, a fost însărcinat cu redactarea prologului acestui text și a precizat care este motto-ul care a animat acțiunile lui Frederik și Mary: „Uniți și angajați pentru regatul Danemarcei”.

După cum se poate vedea în raport, Regele și Regina au „au căutat comunități mari și mici, au contribuit la promovarea Danemarcei și a intereselor daneze în străinătate”. În plus, în 2024, cuplul regal s-a concentrat „pe istorie, durabilitate, artă, cultură și creștinism”, a enumerat Schönau. 

Ei bine, potrivit aceluiași raport, se pare că cei doi nu doar au cheltuit, ci au și economisit, făcând „o serie de schimbări: eliminarea treptată a sistemului de furnizori ai Curții, introducerea unei politici a cadourilor, stabilirea unei noi abordări a patronajului regal și adaptarea meselor de Revelion”. Această introducere se încheie prin a menționa că fiecare membru al Familiei Regale „are roluri diferite, dar lucrează împreună pentru Regatul Danemarcei”.

De asemenea, „cuplul regal dorește să fie în fruntea unei case regale vizibile și accesibile în întreaga țară”. O filosofie prin care intenționează să se arate foarte apropiați de cetățeni. Acesta este motivul pentru care au enumerat toate evenimentele și acțiunile pe care monarhii le-au desfășurat împreună și separat, precum și spre ce au fost direcționate marile cheltuieli economice care au făcut obiectul controversei.

Ei au explicat mai întâi ce entități legate de Coroană au primit mai multă sau mai puțină finanțare, fundații regale precum Fondul Prințului Moștenitor Frederick și al Prințesei Mary, Fondul Reginei Margrethe și al Prințului Henry și Fondul Nicholas și Felix. Aceste trei fundații au primit un total de 9 milioane DKK pentru 108 proiecte.

Imediat după aceea, ei au discutat deschis despre conturile Casei Regale, care „includ subvenția de stat pentru rege, precum și informații privind cheltuielile Reginei Margrethe și ale Prințului Joachim”. Ei explică faptul că această subvenție „este stipulată în Legea privind lista civilă a regelui Frederick al X-lea”, care prevede „o subvenție extraordinară de 28,7 milioane DKK”.

Această sumă importantă este destinată „acoperirii costurilor speciale legate de schimbarea tronului și pentru obligațiile viitoare”, explicație care pune capăt oricărei critici pecuniare.

FOTO: Profimedia, Getty Images, Casa Regală daneză



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg