Preferințele ciudate ale Regelui Charles. Unul dintre motivele pentru care se ceartă cu Camilla

Actualizat:

Nu au ei multe discuții în contradictoriu, însă dacă se întâmplă, clar este din acest motiv. Ce alegeri ciudate face monarhul britanic în ceea ce privește condițiile sale de trai!

Regina Camilla și Regele Charles au ajuns în Kenya (1) jpg

În mod clar, Charles al III-lea al Marii Britanii este un personaj inedit și ușor tipicar, după cum s-a aflat din cărțile publicate ce-i relatează viața.

Recent, un alt detaliu a fost dezvăluit chiar de cumnata sa, sora Reginei Camilla.

Monarhul are un obicei bizar, care o scoate din minți pe Regină! Și asta se întâmplă de multe ori, în reședințele lor regale. Despre ce e vorba?

Sora mai mică a Camillei, Annabel Elliot, a oferit informații din interior foarte puțin probabil să fie dezvăluite în altă parte. Ce se întâmplă între Charles și Camilla, în spatele ușilor închise?

Annabel, în vârstă de 74 de ani, vorbește deschis despre comportamentul jucăuș al surorii sale ajunsă regină și a cumnatului ei acasă, într-un pasaj inedit din noua carte a autorului regal Robert Hardman, ”Noul Rege Charles al III-lea, Curtea Nouă, povestea din interior”.

Și așa am aflat că cei doi suverani au parte de momente ale zilei cât se poate de firești într-un cuplu căsătorit. Ca orice soți, Charles și Camilla discută și în contradictoriu, iar monarhul are un obicei enervant, care o scoate din minți pe regină. Indiferent de vremea de afară, că e cald sau rece, Charles are obiceiul să deschidă geamurile larg la reședința lor de la Clarence House. Iar Regina Camilla este o femeie care preferă atmosfera caldă, plăcută și intimă.

Acest obicei de a sta în frig este de cele mai multe ori principalul declanșator al discuțiilor între cei doi soți. Potrivit Annabelei Elliot, ”el deschide larg fereastra, acest gest o enervează iar pe Camila, care se furișează și merge să-o închidă.”

Ulterior, regele observă și o mustră: ”Draga mea, iar ai închis fereastra.”

”Am închis-o, da, ca să nu înghețăm cu totul”, îi dă replica Regina. Și de aici încep numeroase polemici, spune Annabel Elliot.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg