Prima imagine cu fața Prințesei Lilibet, după mult timp. Adorabilă mezină a Prințului Harry crește văzând cu ochii

 Și ce mult o adoră tati. Sângele apă nu se face niciodată. Iar povestea regală a Prințului Harry continuă nestingherit în SUA.

Ducii de Sussex și Lilibet PNG

Harry și Meghan au o viață tihnită și superbă de familie la reședința lor minunată din Montecito. Ducesa cochetează cu antreprenoriatul și o face bine, în timp ce Prințul Harry se ocupă de evenimente sportive. Este dedicat pregătirii Jocurilor Invictus, care se țin o dată la doi ani.

Cei doi soți prețuiesc mai mult decât orice intimitatea de familie. Sunt conștienți totuși că nu își pot ține copiii într-un cocon decât acum, în copilăria lor mică.

Dacă Prințului Archie n-au reușit să-i ascundă chipul din rațiuni evidente, căci micuțul s-a aflat mai mult în Marea Britanie, cu Prințesa Lilibet Diana a fost un adevărat mister.

Căci pe micuță n-au arătat-o în prim plan decât o singură dată în viață, până acum. Mai exact, în primul ei portret regal, când adorabila roșcată a împlinit 1 an.

Ei bine, toate interacțiunile din ultimul an s-au desfășurat cu prezența online a copiilor, dar fără să le arate fețele.

Iată însă că Meghan le-a făcut adepților ei o surpriză, de Ziua Îndrăgostiților.

A postat o fotografie adorabilă, din care, pentru prima dată, se vede jumătate din fața Prințesei Lilibet.

Micuța a crescut incredibil de mult. În doar 8 săptămâni, e ușor de văzut diferența. Căci această imagine de familie pe pod a fost lansată acum 8 săptămâni.

Lili Archie png

Așa este, copiii cresc repede. Micuța este leită tatăl ei și dă semne că va fi și înaltă.

Meghan a făcut o declarație adorabilă pe contul ei de socializare: ”Ei doi și Archie sunt Valentinii mei.”

O familie extrem de unită, care trăiește frumos și tihnit în California, departe de linșajul mediatic în care se scufundă zilele astea monarhia britanică, după ce Andrew aproape că i-a îngropat reputația.

Meghan și-a încântat fanii de Ziua Îndrăgostiților, când a distribuit cea mai drăguță fotografie a Prințului Harry cu fiica lor, Prințesa Lilibet, în vârstă de patru ani.

Lilibet și Harry, baloane, Instagram png

În frumoasa fotografie de familie, făcută la apus, Harry apare privindu-și cu dragoste fiica, pe care o ține în brațe. Lilibet ține o sfoară roșie, care are legată un mănuchi de baloane roșii și arată adorabil cu rochiță roz și dresuri albe. Este vizibilă iubirea dintre cei doi, tată și fiică. Lilibet are un profil foarte interesant. Pare că a luat atât de mult, atât de la mami, cât și de la tati. Ea este nepoata Regelui Charles.

Lilibet Harry prim plan jfif

Și a avut ocazia să-și cunoască străbunica, pe răposata Elisabeta a II-a. Acela a fost un moment istoric, ce probabil îi va fi alături de inimă toată viața micuței.

Născută în 2021, Prințesa Lilibet Diana este a șaptea în momentul de față în linia succesiunii la tronul Marii Britanii.

Lilibet Colaj jpg

Foto:Instagram / Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Prințul William, Kate Middleton, Meghan Markle, Prințul Harry  foto   GettyImages jpg
Sarah Ferguson 2024   Facebook jpg
Kate Middleton foto profimedia (21) jpg
Charles Spencer și Prințesa Diana   FOTO Profimedia jpg
Wilhelm al II lea, profimedia 0147426088 jpg
Prințesa Astrid și Wilma   Case regală Norvegiană jpg
Jordan Bardella, liderul și președintele partidului politic francez Adunarea Națională, alături de Prințesa Maria Carolina de Bourbon Două Sicilii, Profimedia (1) jpg
Regele Charles  foto   profimedia 1067438262 jpg
Prințul Harry, Meghan Markle, Archie, Lilibet foto Instagram Meghan jpg
Noua generație de burlaci regali   Emanuel, Nikolai, Sverre și Gabriel   Profimedia, Case regale jpg
Regina Rania, Șeica Moza bint Nasser și Onorabila Doamnă din Oman   Instagram jpg
Kate Tom Cruise, Profimedia (1) jpg
Rania în SUA, septembrie 2026, Instagram (2) jpg
FotoJet (84) jpg
Mike și Zara Tindall, Profimedia (9) jpg
Marius Borg, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra la procesiunile funerare, Profimedia (5) jpg
Marta Ferri, Beatrice Borromeo și Cleopatra Von Adelsheim la Vogue World 2026   GettyImages 2296637690 jpg