Prima noapte de amor a ultimului țar al Rusiei a avut consecințe tragice. Destine distruse pentru câteva clipe de extaz

Avea doar 17 ani când a pășit pe scena Teatrului Imperial din Sankt Petersburg. Frumoasă și ambițioasă, balerina Mathilde Kschessinska nu bănuia că viața ei avea să se schimbe radical după ce l-a cunoscut pe Nicolae Romanov, viitorul țar al Rusiei.

image
Foto: Profimedia

În saloanele somptuoase de la palat circula un secret stânjenitor: prințul moștenitor era încă virgin. Un apropiat al acestuia i-a mărturisit Mathildei că Nicolae era timid și că doar ea ar putea îndrăzni să-i accepte invitația la o întâlnire privată. Din acel moment, între cei doi s-a născut o poveste plină de pasiune, ascunsă de ochii tuturor.

În jurnalul său, Mathilde își amintea cu o sinceritate dezarmantă de noaptea în care Nicky i-a trecut pentru prima dată pragul dormitorului. Era începutul unei povești de iubire care avea să dureze câțiva ani, înainte ca obligațiile imperiale să-i despartă definitiv. Ulterior, el urma să se căsătorească cu Prințesa Alix de Hesse, iar iubirea lor trebuia să rămână doar o amintire.

image
Foto: Profimedia

„Dimineața am primit o scrisoare de la Nicky, după care a venit pe la mine și am petrecut toată seara împreună”, detaliază ea prima lor noapte de amor împreună. „Nicky se afla în dormitorul meu pentru prima dată… i-a plăcut, iar mie mi-a plăcut că n-a rămas indiferent la nimic. M-am simțit foarte bine!”, a continuat ea să povestească.

Sarcina ascunsă

Timp de mai multe decenii au circulat zvonuri că balerina ar fi născut în secret copilul țarului. Adevărul pare, însă, mult mai sfâșietor. Un fragment nepublicat din memoriile ei, redactat în 1955 și păstrat în Arhivele de Stat ale Rusiei, dezvăluie că Mathilde a rămas însărcinată în 1893. Fericirea ei a fost, însă, de scurtă durată.

image
Foto: Profimedia

Într-o zi de iarnă, sania trasă de cai în care se afla s-a răsturnat pe străzile înghețate ale Sankt Petersburgului. Și, aruncată în zăpadă și grav rănită, adolescenta a pierdut sarcina. „Dacă nu s-ar fi întâmplat această nenorocire, aș fi devenit curând mamă. Abia mai târziu, am înțeles ce pierdusem.”

Destine distruse

Nicolae al II-lea și-a îndeplinit datoria față de Coroană. S-a căsătorit cu Alix (foto sus) și au avut cinci copii: patru fiice și un fiu. Iar Mathilde a devenit una dintre cele mai celebre balerine ale epocii, însă iubirea ei pentru Nicky a rămas o rană nevindecată niciodată.

Destinul avea să fie crud cu amândoi. În 1918, după abdicare, Nicolae al II-lea și întreaga sa familie au fost executați de revoluționarii bolșevici, punând capăt dinastiei Romanov. Mathilde a supraviețuit revoluției și a trăit în exil, purtând cu ea amintirea unei iubiri pe care istoria a încercat mult timp să o ascundă.



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg
Prințesa Kate a vizitat Spitalul Comunitar Chase din Bordon, Hampshire, Profimedia (1) jpg
Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg