Prin ce tradiții străvechi va trece Regele Charles al III-lea la încoronarea sa din luna mai

2 februarie, 2023

Obiceiuri de sute de ani vor fi readuse în impozanta ceremonie de încoronare a noului monarh britanic, în luna mai a anului 2023.

Regele Charles, Getty (1) jpg

Urmează o perioadă intensă la Palatul regal britanic, căci pregătirile pentru marea încoronare sunt în toi. Angajații nu au avut prea mult timp de respiro, având în vedere că și anul trecut au pregătit un eveniment de amploare, elaborios, cum a fost Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta a II-a.

Cu atâția ani pe Tron, englezii au uitat ce înseamnă pulsul unei încoronări, dar și tradițiile uimitoare, de sute de ani.

Drept urmare, evenimentul din mai este așteptat atât de britanici, cât și de lumea întreagă. Știm deja imaginile emblematice alb-negru cu tânăra Elisabeta a II-a la încoronarea din 2 iunie 1953.

10 regina elisabeta a marii britanii tanara incoronare jpg jpeg

Ceremonia de încoronare va debuta cu o slujbă condusă de Arhiepiscopul de Canterbury, unde va vorbi despre rolul actual al monarhului în societate, dar și ancorarea sa în tradiții străvechi. Alături de Regele Charles se va afla soția Camilla, care va fi, la rândul său, încoronată Regină consoartă, privilegiu pe care Prințul Philip nu l-a avut.

După slujba de la Westminster Abbey, cuplul încoronat revine la Palatul Buckingham, în ceea ce reprezintă Procesiunea Încoronării.

Ziua se va încheia cu cei mai importanți membri regali ai monarhiei britanice, care vor apărea la balconul oficial, în uralele oamenilor. Desigur, personajele centrale nu vor lipsi, Regele Charles și Regina Camilla.

Încoronarea Regelui Charles va bifa șase etape importante, care au fost elaborate la încoronarea Regelui Edgar, din 973: Recunoașterea, Jurământul, Mirungerea, Învestitura, Înscăunarea și Omagiul.

1.Recunoașterea

Practică străveche, din perioada anglo-saxonă. Monarhul este prezentat oamenilor. Întocmai ca Elisabeta, și Charles se va arăta poporului din mijlocul catedralei.

Carol I incoronare jpg

2.Jurământul

În timpul celei de-a doua etape a slujbei, regele Charles va face o serie de promisiuni în legătură cu domnia sa – să fie exercitată conform legii, să fie drept și înțelegător și să apere Biserica Angliei.

Depunerea Jurământului de Încoronare este cerută de Actul de Încoronare din 1689. Regele, cu Sabia Statului purtată înaintea sa, va merge la altar și va declara: ”Lucrurile promise aici înaintea voastră mă leg să le respect întocmai, așa să îmi ajute Dumnezeu.” Apoi va săruta Biblia și va semna Jurământul.

3.Mirungerea

4 regina elisabeta incoronare 1 jpg jpeg

Act sacru, Regele va fi uns de către Arhiepiscopul de Canterbury. Este cel mai sacru moment al ceremoniei, unde se spune că se realizează conexiunea cu Dumnezeu. Regele va sta pe Tronul Regelui Eduard, folosit de fiecare monarh din 1626 încoace. Ritualul se face în taină, suveranul este ferit de privirile oamenilor cu o pânză de aur ținută de patru Cavaleri ai Jartierei. În timpul încoronării Reginei Elisabeta a II-a, a fost folosit un ulei sfânt parfumat, făcut dintr-un amestec de ulei de susan și ulei de măsline, chihlimbar, flori de portocal, trandafiri, iasomie, scorțișoară, mosc și benzoin (rășină).

În mod tradițional, în timpul mirungerii, corul cântă imnul Zadok Preotul. Sub Tron este așezată Piatra Destinului. Simbolul străvechi și sacru al monarhiei Scoției - care a fost odată capturat de regele Edward I al Angliei - acum părăsește Castelul Edinburgh doar pentru încoronări.

4.Învestitura și încoronarea

Este prima dată când monarhul poartă capa sfințită, Colobium Sindonis. Apoi, suveranul se îmbracă cu o pelerină din pânză aurită, Supertunica.

I se prezintă sabia încrustată, simbolul cavalerismului, dar și brățările de aur, ce simbolizează sinceritatea și înțelepciunea.

Maiestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a fost al 39-lea monarh încoronat la Westminster Abbey.

Îmbrăcat cu pelerina, lui Charles îi vor fi aduse simbolurile Coroanei, sceptrul și orb. De asemenea, va primi pe deget un alt simbol al încoronării, inelul.

Bijuteria veche, din sec. al XIII-lea, simbolizează demnitatea regală, iar în timpul acesta, corul va cânta ”Dumnezeu să-l apere pe rege.”

5.Înscăunarea

După binecuvântare, Regele își ia locul pe Tron, pentru a fi ridicat de arhiepiscopi și episcopi.

6.Omagiul

Este ultima etapă a Încoronării. Membrii familiei și ai Bisericii îi aduc un omagiu noului monarh. Aici va fi prezent și Prințul moștenitor William, cel ce urmează la Tron.

Foto: Getty și Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Albert și Prințesa Charlene foto profimedia 1053916296 (2) jpg
Kate Middleton rochie sclipitoare roz GettyImages 1239405429 jpg
Kate, William, Wales, Profimedia (2) jpg
Prințul William a testat viața de fermier în vizita sa la Herefordshire, Profimedia (1) jpg
Prințesa Irene a Greciei și fratele ei, Regele Constantin   Profimedia, Getty Images jpg
Prințesa Irene a Greciei era mătușa Margaretei și verișoară cu Regele Mihai (1) jpg
Printesa Caroline, Printesa Charlene de Monaco, Printul Albert de Monaco la Balul rozelor  Palais Princier de Monaco (3) jpg
Regele Charles Kate Middleton jpg
Constantin al Greciei dansând cu sora lui, Prințesa Irene a Greciei   GettyImages 562652125 jpg
Prințul Harry și Meghan Markle logodnă foto profimedia 1031433556 jpg
Prințul George și Kate Middleton foto profimedia jpg
Kate Middleton  sursa foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințul William foto profimedia (7) jpg
Regina Sofia a Spaniei în doliu  profimedia 0894974428 jpg
FotoJet (46) jpg
Castelul Peleș 150 de ani (1) jpg
Regele Juan Carlos cu fiicele Infanta Cristina si Infanta Elena si nepotii Juan Valentin Urdangarin, Felipe Juan Froilan si Victoria Federica de Marichalar   GettyImages 2143422506 jpg
Prințesa Moștenitoare Elisabeth, Profimedia (1) jpg