Principesa Margareta şi Principele Radu au mers din nou la altar FOTO

Actualizat:
 ANG9849 jpeg

După 20 de ani de la căsătoria lor, care a avut loc departe de ţară, Alteţelor Lor Regale au primit binecuvântarea preoţilor ortodocşi români.

image

Principesa Moştenitoare şi Principele Radu au dorit să aibă o slujbă de binecuvântare a cununiei lor pe pământ românesc. La invitaţia Înalt Preasfinţiei Sale Arhiepiscopul Irineu, ceremonia religioasă a avut loc la Catedrala Încoronării de la Alba Iulia sâmbătă, 24 septembrie 2016.

Într-o rochie elegantă şi cu un buchet de flori în nuanţe de roz pal Principesa Moştenitoare Margareta a păşit la braţul soţului ei, Principele Radu, în Catedrala Încoronării.

Alteţele Lor Regale au fost primiţi cu aplauze la intrarea în curtea Catedralei de oameni de toate vârstele, iar mulţi i-au fotografiat şi filmat.

Ceremonia religioasă a fost oficiată cu uşile închise, la ea participând întocmai ca acum 20 de ani, membri ai familiei, prieteni, colegi şi colaboratori apropiaţi, iar oamenii veniţi au putut să asculte slujba din curte.

Slujba a fost condusă de Înalt Preasfinţia Sa Arhiepiscopul Irineu al Albei, alături de un sobor de preoţi ai arhiepiscopiei. În cadrul slujbei de binecuvântare, cei doi au primit  încă o pereche de verighete, numite simbolic “Verighetele Veşniciei”.

Ultimele cununii regale care au avut loc în ţara noastră au fost cea a Principelui Moştenitor George al Greciei cu Principesa Elisabeta a României, în anul 1921, la Catedrala Mitropolitană din Bucureşti, şi cea a Principesei Ileana cu Arhiducele Anton al Austriei, în anul 1931, la Castelul Peleş. Cu caracter privat, la 11 septembrie 2013 a avut loc cununia religioasă a Principesei Elena a României cu Alexander Phillips Nixon, în Catedrala Încoronării de la Alba Iulia.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg