Principesa Sofia şi-a etalat noua siluetă într-o ţinută lady like. Acum se vede cât de mult a slăbit!

Sora mai mică a Majestăţii Sale Margareta a avut parte de-o seară muzicală de excepţie la Gala festivalului internațional de jazz EUROPAfest.

Principesa Sofia la Gala EUROPAfest 2025   Daniel Angelescu, Casa Majestatii Sale (3) jpg

Festivalul internațional de muzică EUROPAfest, ajuns la a treizeci și doua ediție, s-a desfăşurat la București în perioada 4–13 iulie, reunind pe scenă artiști din peste 20 de țări din toată lumea. Evenimentul anual se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Custodele Coroanei și al Alteței Sale Regale Principele Radu, începând cu anul 2005.

Laureaţ ai ediţiei 2025 au fost desemnaţj: The Uncalled Capital (Japonia, Marele Premiu), Tale Requests Trio (Norvegia, Best Band), Isaiah Javier Quartet (SUA, premiul special), Mate Drippey (Ungaria, premiul special). 

Intitulată Jazz at the Palace, Gala festivalului internațional de jazz EUROPAfest de sâmbătă seară a avut-o drept oaspete special pe Principesa Sofia. Concertul serii a inclus un program artistic variat, un repertoriu de jazz, reunind muzicieni din Norvegia, Statele Unite ale Americii și Japonia.

Cu eleganţa ei desăvârşită, Alteţa Sa Regală se simte cel mai bine în mediul artistic, ea însăşi activând în domeniul artelor, ca fotograf profesionist şi expozant al unor lucrări cu totul inedite. Aşa că şi sâmbătă seară a vibrat pe aceeaşi frecvenţă cu artiştii reuniţi la Muzeul Național de Artă al României. Pentru o asemenea ocazie specială, Principesa Sofia a avut şi o ţinută de seară pe măsură: un compleu format din pantaloni negri palazzo, o bluză albă satinată, tip tunică, prinsă în talie cu o fundă supradimensionată neagră, pantofi negri cu toc şi un set rafinat de bijuterii. Cu un asemenea outfit cu talia marcată, am putut vedea cât de mult în ultimele luni a slăbit sora mai mică a Majestăţii Sale Margareta. Şi, pe timp ce trece, se vede cum şi hainele se altfel şi îi flatează noua siluetă. Iar această ţinută lady like, între clasic şi modern, care se înscrie şi în eticheta regală, nu face decât s-o complimenteze.

FOTO: Cristi Enache, Daniel Angelescu/Casa Majestăţii Sale



Recente pe Ok! Magazine

filmul The Tudors  foto   profimedia 0910933262 jpg
Kate Middleton și Prințul William GettyImages 2297186397 jpg
Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg