Prințesa Alexandra de Luxemburg a devenit mamă pentru prima oară! Ce nume special i-a pus fetiței sale

Prințesa Alexandra de Luxemburg și soțul ei, Nicolas Bagory, au devenit părinți pentru prima oară!

printesa alexandra luxemburg s a casatorit religios (6) jpg

Prințesa Alexandra de Luxemburg tocmai a devenit mămică de fetiță la 33 de ani! Ea a adus pe lume primul ei copil și al soțul ei, Nicolas Bagory (35 de ani), un bebeluș mult dorit, al cărui nume l-am aflat deja.

Anunțul a fost făcut de Mareșalul Curții de Luxemburg într-un comunicat: "Marele Duce și Marea Ducesă sunt încântați să anunțe nașterea nepoatei lor Victoria, primul copil al fiicei lor Alexandra și al ginerelui Nicolas, născut marți, 14 mai, la Paris". 

În mesajul transmis s-a specificat și că atât mama, cât și copilul "se simt bine", după ce au respectat termenele prevăzute în timpul sarcinii prințesei. Era la jumătatea lunii decembrie când Casa Mare Ducală a făcut public faptul că așteaptă un nou membru al familiei, exprimându-și bucuria ca acest copil să se nască în primăvară.

Acum am aflat sexul nou-născutului și numele său, precum și locul unde s-a născut. Merită să amintim că Parisul, capitala Franței,  este un oraș de care Prințesa Alexandra de Luxembourg este strâns legată, întrucât tot acolo a studiat în anii de facultate și a absolvit Filosofia. 

Prințesa Alexandra de Luxemburg și Nicolas Bagory s-au căsătorit civil pe 22 aprilie 2023. O săptămână mai târziu, ei au spus din nou "Da" în cadrul unei ceremonii religioase în biserica Saint-Trophim din orașul francez Bormes-les-Mimosas, unde s-au reunit, de asemenea, toți cei dragi lor.

Bebelușul este al optulea nepot pentru Marele Duce Henri și Maria Tereza ai Luxemburgului. Aceștia au devenit bunici pentru prima dată odată cu venirea pe lume a Prințului Gabriel (17 ani), primul născut al lui Louis și Tessy de Luxemburg, care s-au căsătorit după ce au devenit părinți. În cei trei ani de căsnicie, ei l-au mai avut pe Prințul Noah (16 ani).

Prinții Félix și Claire îi au pe prințesa Amalia (9 ani) și pe prinții Liam (7 ani) și Balthazar, acesta din urmă născut la 7 ianuarie. Marii duci moștenitori William și Stephanie sunt părinții lui Charles (3) și François (1). 

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Sarah Ferguson și Prințul Andrew foto profimedia 1048755914 jpg
știre fake despre Meghan Markle generată cu AI   captură de ecran (3) jpg
Prințesa Diana, Prințul Charles, Camilla Parker Bowles  foto   Profimedia jpg
Prințul William și George GettyImages 2252545276 jpg
Familia regală olandeză, profimedia 1102864638 jpg
Regina Maria și actrița Marioara Voiculescu   Casa Regală, Wikipedia jpg
tânără aristocrată din secolul XVIII profimedia 0138173295 jpg
Regina Letizia a Spaniei și Felipe, Profimedia (2) jpg
Elisabeta Petrovna a Rusiei, profimedia 1004680020 jpg
Harry şi Meghan FOTO Profimedia
Regina Mary a Danemarcei, super stylish, GettyImages (1) jpg
Prințesa Mette Marit și fiul ei, Marius Borg, condamnat la 4 ani de închisoare pentru viol   profimedia 1110444995 jpg
Kate și William GettyImages 2212057455 jpg
Meghan Markle, Prințul Harry, Profimedia (1) jpg
Kate Tom Cruise, Profimedia (1) jpg
Charlene, Albert de Monaco și Prințesa de Hanovra la slujba comemorativă pentru Papa 1 jpg
Principesa Ileana, Regina Maria, Principele Nicolae, Regele Carol al II lea, Regele Alexandru I al Iugoslaviei, Regina Maria a Iugoslaviei, Principele Mihai, Arhiducele Anton al Austriei, Regina Elisabeta, Peleș, 1933-Casa Regală
Regele Charles în Antigua și Barbuda profimedia 1148371419 jpg