Prințesa Anne, în vizită la liceul unde învață viitoarea regină a Spaniei! Acesta e colegiul de lux

Prințesa Anne a vizitat luni colegiul în care învață Prințesa Leonor, fiica cea mare a Regelui Felipe al Spaniei și a Reginei Letizia. Școala e amplasată într-un castel uimitor.

Prințesa Anne a împlinit 72 de ani (6) jpg

Prințesa Anne a efectuat o vizită la National Coastwatch Institution din St Donat's Bay, care se află în incinta Colegiului Atlantic UWC din South Glamorgan, Țara Galilor. Ea este patroana NCI, care e deservită de voluntari din comunitatea locală, de personalul colegiului și de studenți.

În prezent, la colegiu sunt înscrise două tinere din familiile regale europene, e vorba de viitoarea Regină a Spaniei, Prințesa Leonor, și prințesa Alexia a Olandei. Ambele prințese își vor încheia studiile de doi ani pentru Bacalaureatul Internațional la UWC în această primăvară.

UWC este amplasat în castelul St Donat din secolul al XII-lea, pe coasta sudică a Țării Galilor, iar facilitățile campusului includ o bibliotecă, o pădure, o piscină interioară și exterioară și săli de clasă în clădiri istorice. Reginei Elisabeta și regretatului Duce de Edinburgh au vizitat campusul în 2014.

Colegiul a fost fondat în 1962 de pedagogul german Kurt Hahn, care a înființat și internatul Gordonstoun din Scoția, frecventat de Regele Charles. Printre absolvenții notabili se numără Regele Willem-Alexander al Țărilor de Jos și Prințesa Raiyah bint Al-Hussein a Iordaniei.

Prințesa Elisabeta a Belgiei, acum în vârstă de 21 de ani, a absolvit, de asemenea, colegiul în mai 2020. Regele

Ce planuri are Prințesa Leonor, viitoarea Regină a Spaniei

Moștenitoarea tronului Spaniei, care termină anul acesta liceul în Țara Galilor, va începe serviciul militar la sfârșitul vacanței de vară. Prințesa Leonor, care își va serba majoratul pe 31 octombrie, va începe pregătirea militară în luna august și se așteaptă să treacă prin academiile tuturor celor trei armate, potrivit unui comunicat de presă al Casei Regale spaniole.

Fiica cea mare a Regelui Felipe și a Reginei Letizia termină în prezent al doilea an de Bacalaureat Internațional la internatul UWC Atlantic College din Țara Galilor, același centru în care sora sa, infanta Sofia, va începe aceleași studii.

Foto: Facebook, arhivă



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg