Prințesa Anne, nevoită să-și anuleze angajamentele regale! În ce incident aviatic a fost implicată sora Regelui

Prințesa Anne, obligată să își ceară scuze după ce și-a anulat angajamentele regale în ultimul moment. Cu ce problemă aviatică s-a confruntat sora Regelui.

Prințesa Anne foto Profimedia jpg

Prințesa Regală a participat la o petrecere în grădină la Castelul Hillsborough din Irlanda de Nord, dar apoi a ratat evenimentele din Holywood și sudul Belfastului.

Singura fiică a regretatei Regine Elisabeta a II-a este unul dintre cei mai activi membri regali de la Palat. Într-un continuu du-te-vino, Anne reprezintă Firma cu succes și seriozitate. Însă, de curând, un eveniment neașteptat s-a produs.

Prințesa Regală și-a cerut scuze după ce a anulat miercuri două întâlniri în Irlanda de Nord, din cauza unor probleme tehnice cu aeronava cu care urma să călătorească.

Sora regelui, în vârstă de 75 de ani, trebuia să participe la evenimente din Holywood și sudul Belfastului. BBC relatează că un purtător de cuvânt a declarat că Prințesa „și-a cerut scuze tuturor celor care au fost dezamăgiți, dar a avut probleme tehnice aeronava care trebuia să o transporte” și că speră „să reușească să mai stabilească în agenda sa regală aceste vizite, cu o altă ocazie”.

Potrivit sursei citate, unii dintre oaspeții pe care Anne trebuia să îi întâlnească au fost invitați la o petrecere în grădină la Castelul Hillsborough, care a avut loc miercuri mai târziu. Întâmplarea vine după ce elevii din Liverpool au putut vedea elicopterul Annei când aceasta a aterizat pe terenul lor de sport pentru a merge la o recepție la Camera de Comerț din Liverpool, marți.

Prințesa Anne a Marii Britanii (Anne Elizabeth Louise Alice; n. 15 august 1950) este un membru important al familiei regale britanice și singura fiică a Reginei Elisabeta a II-a. Este cea de-a șaptea deținătoare a titlului de Prințesă regală și, în prezent, a paisprezecea în linia de succesiune la tronul britanic.

În urmă cu câteva săptămâni, când a împlinit 75 de ani, sora Regelui a fost deosebit de onorată pe paginile de socializare regale, timp de mai multe zile la rând.

Biroul de presă a scris într-una dintre postări, distribuind un set de imagini: „Săptămâna aceasta, marcăm împlinirea celor 75 de ani frumoși și dedicați ai Prințesei Regale Anne. Vă invităm să descoperiți în colaj mai multe despre contribuția sa inestimabilă.”

Prințesa Anne a împlinit 75 de ani, Foto Instagram Casa Regală (1) jpg

Este o postare complexă, un omagiu în toată regula dedicat acestui membru regal atât de important.

Colajul începe cu un portret plin de farmec al Prințesei Anne, lansat pentru cea de-a 70-a aniversare a sa în 2020, și continuă cu imagini însoțite de alte informații despre ea.

Postarea a evidențiat diferite aspecte notabile, printre care faptul că Anne este al doilea copil și singura fiică a regretatei Regine Elisabeta și a Prințului Philip, informații despre titlul său de Prințesă Regală, istoricul său în activitatea regală și angajamentul său neclintit față de datorie.

„Cunoscută pentru că are unul dintre cele mai încărcate programe de lucru dintre toate membrele Familiei Regale, Prințesa a stabilit relații semnificative și continue cu numeroase organizații caritabile și organizații din Commonwealth”, se spunea într-o imagine unde apare în uniformă, călare.

Sora mai mică a Regelui Charles a fost considerată „cel mai muncitor” membru al familiei britanice, conform numărului de angajamente oficiale înregistrate în Circulara Curții din ultimii patru ani, efectuând sute de ieșiri anual în numele Coroanei.

Foto: Profimedia & Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Regina Rania a Iordaniei profimedia 1136001595 jpg
Kate William Insula Bute, GettyImages (3) jpg
Charles Spencer și Diana în tinerețe, Profimedia (1) jpg
Prințul William, Prințul Harry  foto   GettyImages 1051839482 jpg
Regina Ana și Regele Mihai în tinerețe   Casa Regală jpeg
Prințul Harry GettyImages  jpg
Regina Rania, Regele Abdullah, Emmanuel Macron și Brigitte Macron   Profimedia jpg
Letizia, Felipe, Regina Sofia și Regele Juan Carlos   GettyImages 51471639 jpg
Kate William Insula Bute, GettyImages (5) jpg
Charlene la investirea noului ambasador 4 jpg
Cleopatra  foto   profimedia 0547982946 jpg
charles spencer harry will wenn3101950 670x400 jpeg
Prințesa Diana în mașină, Profimedia (2) jpg
Regina Letizia în școala generală foto Vanitatis2 jpg
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu la Constanța salutând Bricul Mircea la întoarcerea din cursa transatlantică   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (6) jpg
Prințesa Charlotte, GettyImages (3) jpg
Prințul William și Kate Middleton profimedia 0974344327 jpg
Sarah Ferguson, Ducesă de York, GettyImages jpg